Sunt ani de când scriem despre diferențele vizibile dintre cele două piețe centrale ale municipiilor Prahovei. Ani de când la Câmpina, comercianții își desfășoară activitatea în condiții mai mult decât civilizate, în timp ce la Ploiești, jegul și mizeria au fost „frumos cosmetizate” prin montarea, în 2023, a unui mash de aproape 220 de mp, care să ascundă dezastrul.
Am dat o raită azi, 2 martie, prin Piața Centrală din Câmpina. Aceeași senzație de comerț civilizat pe care o am ori de câte ori intru să fac cumpărături aici.
Reabilitată în 2007, cu bani din bugetul local, piața centrală a orașului are acel aspect curat și cochet în care îți e mai mare dragul să te „târguiești” cu vânzătorii care nu se plâng nici de frig, nici de caniculă și nici nu au de ce să se vaite să li se alterează marfa pe tarabe.
Cristian Popescu Piedone, șeful ANPC, încă nu a ajuns în control aici, însă, sunt convinsă, nu va curge cu amenzi, așa cum s-a întâmplat cu Halele Ploieștiului, și nici nu ar avea de ce vreodată să folosească expresia „focar de infecție” cu referire la un oraș și felul în care acesta este gospodărit.
Că plouă, ninge sau sunt temperaturi caniculare, piețarii Câmpinei sunt acoperiți. La propriu
Revenind la piața centrală a Câmpinei. Condiții propice de comercializare a mărfii pentru zeci de producători și societăți ce își desfășoară activitatea aici, unii de zeci de ani.
Că plouă, ninge sau sunt temperaturi caniculare, piețarii Câmpinei sunt acoperiți. La propriu. Pe lângă asta, spațiul dispune de aparate de climatizare, atât cu aer cald, cât și cu aer rece, în funcție de anotimp. Piața dispune și de sistem de supraveghere video și pază. Pe perioada cât își fac cumpărăturile, oamenii nu trebuie să „vâneze” un loc de parcare, fiindcă exact în fața pieței se află un spațiu special conceput pentru acest lucru.
În interior, da, este curat
Florarii sunt în față, iar marfa lor, de cum intri, chiar e o încântare pentru cei care trec pragul pieței, fie că sunt sau nu interesați de florile multicolore care dau o senzație de bine încă de când pășești înăuntru.
Urmează zeci de tarabe încărcate cu produse care „îți iau ochii”. Fructe, legume, brânzeturi, produse din carne, ori apicole, la prețuri despre care nu se poate spune că le întrec pe cele din piața centrală a Ploieștiului.
Sunt comercianți din Prahova, dar și din Ialomița, Buzău, Giurgiu, Dâmbăvița, Teleorman, Ilfov, Argeș, Brăila, chiar Sibiu. Oameni care spun că au ales să vină la Câmpina în primul rând datorită faptului că aici au parte de un comerț civilizat.
La Ploiești, piața a rămas la fel. Doar că „îmbrăcată” într-un imens mash
La Ploiești, deși au curs, „râuri de cerneală” pe tema mizeriei din piața centrală a întâiului municipiu al Prahovei, lucrurile nu s-au schimbat din păcate. A, ba, chiar e din rău în mai rău. Șeful ANPC, zilele trecute, și-a pus mâinile în cap când a ajuns în zona Halelor. A dat amenzi și s-a arătat șocat de mizeria găsită.
La Ploiești s-a promis mult. Oamenii încă visează la piața nouă despre care se vorbește încă din 2016. Propuneri, scenarii, promisiuni pentru un spațiu modern, finalizate azi doar cu un mash uriaș care maschează neputința. Și care a costat nu mai puțin de 5000 de euro. Oamenii, comercianții se plâng și rămân cu asta. Iarna spun că le îngheață marfa, vara că li se strică.
Întreg piesajul în care se desfășoară activitatea în zona pieței ploieștene este unul dezolant. Tarabe murdare, copertine uzate, mizerie cât cuprinde.
Autoritățile promit de ani de zile o„ schimbare la față”. Ca …la Ploiești, însă, aici nimic nu pare să se poată realiza. Tot timpul aici există vinovați de arătat cu degetul, niciodată, însă, responsabili plătiți cu bani mulți să rezolve niște probleme traduse prin nimic altceva decât decență și minimum de civilizație.

Sa ne fie cu pardon, dar si educația si comportamentul cetățenilor orașului mai contează. E adevărat ca administrația este vârful si trebuie sa ofere, dar si cetățenii trebuie sa înțeleagă ca trebuie sa respecte si sa întrețină ceea ce li se ofera. Ploiestiul are o populație cam needucata in ceea ce privește simțul civic.
Corect👏👏🙋
Daca trebuie sa fie corecți ,ar trebui să spunem și faptul că uneori îți vine să dai o fuga la Ploiesti ,pentru că piața este foarte ieftina ,comparativ cu Campina…
Fara constrangere nu se va intampla nimic,modernizati,aplicati taxe,infrumusetati totul la nivele superioare.Cu climatizare amenzi daca nu se mentine curatenia,tarabe frumoase,ca la Campina sau si mai frumos….Tot timpul verificari si va fi ceea ce trebuie igienă,civilizatie…normalitate,asa e o mizerie si fff mare pericol de imbolnavire FACETI DRACULUI CEVA…CA SE ALEGE PRAFUL DE ORASUL ALA CU ATATIA BOGATANI CARORA NU LE PASA DECAT SA FACA SI MAI MULTI BANI.NU AVETI NICI UN PIC DE MANDRIE CIVICA,SAU DE ORICE FEL ,ALTFEL NU ERAM DE RASUL CURCILOR…
Dacă ar fi in zcea piață numai producătorii ,poate ar fi fost o piață normală.Dar 3/4 Sint vânzători ai angrosiștilor cu legume și fructe din afara României.Nimeni nu corectează acest aspect.