Drama bătrânei din Corlătești, care trăiește într-un container, la limita sărăciei

Ajunsă la 85 de ani, o bătrână din localitatea prahoveană Corlătești trăiește într-o cutie de câțiva metri pătrați, la limita sărăciei, după ce casa i-a luat foc acum doi ani. Nu are curent electric, nu are apă, nu are, practic, de niciunele, iar sursa sa de căldură e un godin în care tanti Aurica bagă, cu „zgârcenie”, câteva vreascuri primite de la o vecină cu suflet. Deși are patru copii, singura ei alinare e, de dimineața până seara, motanul Biți, cel care nu a abandonat-o nicio secundă.

Aurica Gurăndeanu a crescut patru copii, doi băieți și două fete. Astăzi, alături de bătrână mai e un singur nepot, Ionuț, care o mai ajută și el cu ce poate, din când în când.

De când ne vede la poartă, tanti Aurica începe să își povestească bunele și relele prin care a trecut. Nu se plânge, doar simte nevoia ca cineva să o asculte și pe ea. A avut o viață grea cu bărbatul ei care s-adus acum 15 ani. Bucuria ei au fost copiii pe care i-a crescut cu drag, dar care azi au uitat că o mamă.

Citește și:

Eva, o fetiță din Urlați, se luptă cu o boală grea: blefarofimoză, o malformație a pleoapelor

Este pentru a doua oară când incendiul îi mistuie casa

Tanti Aurica a lucrat la fostele sere Tătărani. Un accident de muncă a lăsat-o fără două degete la mâna dreaptă, iar problemele de sănătate nu au cruțat-o nici ele. Rând pe rând, a suferit operații la cap, stomac, ficat. Pe toate le-a dus, însă, cea mai mare suferință, povestește bătrâna, a avut-o acum doi ani când casa pe care a ridicat-o cu mâinile ei, s-a făcut scrum. „Am rămas sub cerul liber a doua oară. Mi-a mai luat foc casa acum 28 de ani, dar atunci eram în putere, am reușit să o refacem eu cu omul meu. Acum, ce să mai fac la anii mei, să aștept doar să mă ia Dumnezeu”, spune bătrâna, ajunsă o umbră de om, din cauza lipsurilor și neputinței.

Cutia pe roți înseamnă pentru bătrână „acasă”

După ce casa i-a luat foc, tanti Aurica, neglijată de proprii copii, a fost sunată de către cei de la Primărie. „Ți-am adus casă pe roți”, i-au zis, iar femeia tare s-a bucurat. Măcar are unde să pună seara capul pe pernă. În containerul modular în care femeia își duce zilele, abia dacă încap trei persoane.  O canapea micuță pe care sunt înghesuite haine primite de la oamenii cu suflet, o măsuță improvizată cu câteva căni pe ea, un godin în care femeia ne spune că bagă vreascuri doar noaptea ca să facă economie și un dulăpior ponosit unde ține câteva tacâmuri și ligheanul în care zice că mai spală de mână câte ceva.

Tanti Aurica nu are apă, așa că merge cu bidonul pe la vecini să o ajute. Nu are lumină, așa că, de cum se întunecă, se bagă în cutia mică și neprietenoasă și îi mulțumește lui Dumnezeu că a mai trecut o zi, rugându-l, în același timp, să facă o minune și să îi curme suferința.

O întreb unde își face de mâncare. Dă din umeri a neputință și își șterge lacrimile cu colțul basmalei care îi înfășoară capul

„N-am unde. Nici nu mai știu ce gust are mâncarea caldă, tare mult mi-aș dori o ciorbă sau o mâncare de cartofi. Trăiesc și eu așa, cu ce pot. Îmi mai iau câte un salam, o bucată de brânză, niște pâine și așa îmi duc zilele. Mă chinuie stomacul, am fost operată de ulcer, dar mă țin cu medicamente”, povestește bătrâna, care, deși a muncit, nu primește decât pensia de urmaș de la fostul bărbat care a fost tractorist.

Containerul modular dat de Primărie acum doi ani este „acasă” pentru tanti Aurica. Un univers minuscul în care femeia nu are, parcă, loc nici să viseze. La peste opt decenii de viață, și-ar fi dorit să stea liniștită în căsuța ei, mistuită de flăcări, și să aibă aproape copiii și nepoții. Dumnezeu nu i-a ascultat, însă, ruga, motiv pentru care tanti Aurica nu îl mai are azi aproape decât pe Ionuț, nepotul pe care l-a crescut de mic, și pe motanul Biți, care îi mai oferă alinare. În rest, e pustiu în viața ei. Pustiu, dar și multă durere și sărăcie.

În containerul ce îi ține loc de casă, cel mai rău e când plouă

Înainte să închidă ochii, tanti Aurica mai povestește că pe locul rămas ruină după incendiu, și-ar dori să vadă ridicată iarăși măcar o cămăruță. „Cât de săracă, dar să aibă pereți  și un acoperiș prin care să nu intre ploaia, așa cum se întâmplă în container”. „ Pentru asta ar fi nevoie de niște materiale de construcție. De muncit pot munci eu, dar nu am cu ce să pornesc. Mi-e foarte greu și mie, dar nu vreau să o las, m-a crescut, a avut grijă de mine, nu merită o asemenea bătrânețe”, ne spune nepotul, Ionuț, care își frânge și el mâinile a neputință.

Tanti Aurica se roagă să nu vină o iarnă grea

Pe măsură ce ieșim din bătătura bătrânei, cu glas stins o aud cum spune, parcă așa, pentru ea însăși, că se roagă să nu fie o iarnă grea, ca să poată rezista frigului. Acolo, în cutia de câțiva metri pătrați care pentru tanti Aurica înseamnă „acasă”.

Cine vrea să întindă o mână de ajutor acestei femei nevoiașe, poate dona o sumă cât de mică în contul nepotului, Ionuț, singurul din familie care azi îi mai deschide poarta bunicii din container.

Titular cont: Ionuț  Gurăndeanu

IBAN: RO45RZBR0000060019885456

Cum ți se pare subiectul?