Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un cod galben de ploi torențiale, atenționare valabilă, în weekend, inclusiv în Prahova. „Ploile vor avea caracter torențial și vor fi însoțite de descărcări electrice și izolat de intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină”, a anunțat ANM.
Atenționarea ANM de cod galben de ploi torențiale este valabilă, inclusiv în Prahova, în intervalul 05 octombrie, ora 15.00 – 06 octombrie, ora 12.00.
Potrivit meteorologilor vor fi averse însemnate cantitativ și instabilitate atmosferică.
„În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi de 20…30 l/mp și izolat de peste 40…50 l/mp.
Ploile vor avea și caracter torențial și vor fi însoțite de descărcări electrice și izolat de intensificări de scurtă durată ale vântului și grindină”, a anunțat ANM.
Cum va fi vremea, în weekend, în Ploiești și la munte
La Ploiești, sâmbătă, mercurul în termometre va urca până la 25 de grade Celsius. Duminică, temperaturile maxime vor fi de 21 de grade Celsius, iar temperaturile minime se vor situa la 12 grade Celsius, fiind anunțate ploi.
La munte, în schimb, în weekend, precipitațiile se vor transforma în lapoviță, temperaturile minime urmând să ajungă la -2 grade Celsius, iar temperaturile maxime nu vor depăși 9 grade Celsius.