La Ploiești valul de căldură va persista, iar temperatura atmosferică va ajunge la 39 de grade Celsius. Cei care locuiesc la bloc, în special la etajele superioare, pot recurge la câteva metode simple pentru a păstra locuința răcoroasă.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, o nouă atenționare de caniculă.
La Ploiești, joi, 11 iulie, este în vigoare o avertizare de cod portocaliu de caniculă și disconfort termic.
Astfel, spun meteorologii, valul de căldură va persista și se va extinde. „Va fi caniculă, iar temperaturile maxime vor fi de 37…39 de grade. Disconfortul termic va fi accentuat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități”, a anunțat ANM.
Pentru evitarea temperaturilor caniculare, populația este sfătuită să evite pe cât posibil, expunerea prelungită și directă la soare, în intervalul orar 11.00 – 18.00.
Primăria Ploiești a anunțat un set de recomandări inclusiv pentru menținerea locuinței răcoroase.
Păstrați-vă locuința răcoroasă!
- Păstrați ferestrele închise în perioada în care temperatura exterioară este superioară celei din locuință și acoperiți-le cu jaluzele sau obloane pentru a bloca lumina directă a soarelui.
- Deschideți ferestrele după lăsarea întunericului (când temperatura exterioară este mai mică decât temperatura interioară) pentru a vă răcori casa.
- Opriți funcționarea a cât mai multor aparate electrocasnice din locuință, dacă nu aveți nevoie de acestea.
Citește și: Caniculă la Ploiești. Lista punctelor de prim-ajutor și locurile unde sunt amplasate dozatoare cu apă
- Utilizați ventilatoare electrice numai când temperaturile sunt sub 40 ˚C. La temperaturi peste 40˚C ventilatoarele vor încălzi corpul.
- Dacă utilizați aer condiționat, setați termostatul la 27˚C și porniți un ventilator electric – acest lucru va face ca în camera aerul să se simtă mai rece cu 4˚C. Astfel, se poate face economisi până la 70% din factura de energie electrică pentru răcire.
- Amintiți-vă că poate fi mai răcoare în aer liber, la umbră.
