- Publicitate -

Cătălin Predoiu, întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Albania

Data:

În data de 4 iunie 2024, Cătălin Predoiu, Viceprim-ministru și ministru al Afacerilor Interne, a avut o întrevedere cu domnul Igli Hasani, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Albania.

- Publicitate -

Cei doi demnitari au evocat faptul că între cele două țări există, la nivel politic și tehnic, contacte susținute pe diferite subiecte de interes comun, care au ca fundament legături istorice și tradiționale.

Există relații de cooperare profunde, care trebuie dezvoltate pe mai departe, pe teme de interes la nivel regional și european.

Ministrul Predoiu a exprimat interesul pentru intensificarea cooperării polițienești, schimbului de date și informații în vederea combaterii criminalității organizate, cu accent pe traficul de droguri, care reprezintă principala prioritate a MAI.

- Publicitate -

A subliniat că relațiile româno-albaneze în domeniul afacerilor interne au cunoscut o dezvoltare consistentă, dovadă fiind, de exemplu, întrevederea oficială între cei doi miniștri de interne în cadrul segmentului la nivel înalt al Comisiei ONU privind Stupefiantele (CND), organizat în perioada 14-15 martie 2024 la Viena și faptul că în luna iulie va avea loc la București întâlnirea șefilor de Poliție Națională din cele două țări.

Ministrul Predoiu a amintit activitățile susținute ale autorităților române pentru combaterea tuturor formelor de criminalitate organizată, în special trafic de droguri, trafic de ființe umane și migrație ilegală. În ceea ce privește combaterea traficului de droguri a evocat inițiativele de la nivelul UE în materie, la care România participă cu succes. A subliniat faptul că România lucrează bine cu toții vecinii și statele din regiune și dorește să dezvolte rețele regionale și internaționale de combatere a criminalității organizate.

„Rețelele de crimă organizată sunt din ce în ce mai complexe, interconectate, folosesc instrumente din ce în ce mai sofisticate, precum inteligența artificială. În acest sens și pentru a avea o șansă în fața acestor noi realități cu care ne confruntăm, trebuie să acordăm, pe de o parte, o atenție deosebită cooperării între state și schimbului de informații și pe de altă parte, pregătirii instituțiilor naționale pentru a putea duce cu succes această luptă. Este nevoie de reforme instituționale și legislative complexe, dotări de ultimă generație, pregătire și recompensare a personalului care este implicat în aceste activități de o manieră superioară față de ce există în momentul de față”, a declarat Cătălin Predoiu.

- Publicitate -

Demnitarul român a transmis susținerea României în parcursul european al Albaniei:

„Politica națională a României este să sprijine Albania în parcursul european, dorim să împărtășim din experiența noastră, pentru că în contextul european și regional complex și dificil suntem „obligați” să cooperăm și să lucrăm împreună din ce în ce mai strâns. Există diferite formate regionale și europene în care cele două țări ar putea extinde cooperarea, fiind în interesul ambelor părți să facă acest lucru; în plus, o cooperare întărită ar putea constitui un argument solid suplimentar în analizarea parcursului european al Albaniei.”

Domnul Hasani a mulțumit pentru sprijinul ferm al României în procesul de negociere pentru aderarea la UE și a subliniat că România este un partener important în regiune, un prieten de nădejde, un model de urmat în multe domenii. Albania este conștientă de responsabilitățile sale și dorește accelerarea parcursului european, pentru crearea unui mediu și mai sigur pentru dezvoltarea turismului și afacerilor la nivel național.

- Publicitate -

A subliniat faptul că în ceea ce privește combaterea criminalității organizate România este o poveste de succes, Albania intenționând să profite de experiența și asistența României și să dezvolte pe mai departe, cooperarea foarte bună care există deja. Trebuie să întărim fundația puternică pentru combaterea criminalității organizate, pentru că nici un stat nu poate lupta individual cu acest flagel iar împreună suntem mai puternici. România și Albania sunt aliniate în multe aspecte și aparțin unei regiuni geografice și geopolitice complexe, la intersecția multor interese și problematici.

Pentru a ilustra importanța pe care o acordăm consolidării cooperării bilaterale ministrul Predoiu a subliniat că noua Strategie privind Asistența în domeniul Dezvoltării a României (2024-2027) prevede asigurarea de sprijin pentru Albania în vederea implementării unor proiecte relevante pentru aderarea la UE, inclusiv în domeniul protecției civile, care revine în responsabilitatea Ministerului Afacerilor Interne

Cum ți se pare subiectul?

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Urmărește Observatorul Prahovean pe canalul de social media preferat

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Doctor bun

- Publicitate -

Antreprenori de succes

- Publicitate -

Exclusiv

Un mesaj fals, viral pe grupurile părinților din Prahova

Pe grupurile de părinți și profesori din Prahova de...

Noi imagini cu incendiul din Bereasca. Pompier în stare gravă

Un incendiu violent a cuprins, aseară, două locuințe de...

Tudorie: La CSM Ploiești angajații „plătesc polițe între ei”

Scandalurile se țin lanț de CSM Ploiești, clubul sportiv...

Prahoveni bătuți în casă de vecini. Agresorii sunt liberi

Scene de o violență ieșită din comun s-au petrecut...

Tarifele Apa Nova Ploiești vor crește anual, până în 2037

După Hidro Prahova, care a majorat tarifele cu 30% la...
- Publicitate -

Știri noi

Filtre în Prahova pentru prinderea ucigașilor din Urziceni

Polițiștii prahoveni sunt în alertă după ce doi oameni...

Catedrala Notre Dame din Paris s-a redeschis. Cum arată?

Catedrala Notre Dame din Paris, un simbol al Franței...

Împușcături cu doi morți, în Urziceni. Clan din Prahova implicat

Peste 25 de persoane au fost implicate, în această...

Ajutor pentru familiile nevoiașe. Campanie de donații în Prahova

Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au desfășurat la începutul lunii...

Cum arată cel mai nou sediu Coca Cola din România

Coca Cola România și-a mutat sediul central într-o clădire...
- Publicitate -

Emisiuni

Banchetul, mai scump ca o nuntă la un colegiu din Ploiești

În ultima emisiune Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Claudiu...

De ce plătesc prahovenii tarife uriașe la apă și canalizare

Astăzi, în emisiunea Observatorul Prahovean LIVE, Marius Nica, Mihai...

Bianca Mirică, eleva din Ploiești acceptată cu bursă în SUA

Bianca Mirică este eleva din Ploiești care a fost...
- Publicitate -

Vox Publica

Cine conducea Bentley-ul răsturnat în Ploiești? Poliția tace

De ce oamenii cred, pe bună dreptate, că Bentley-ul...

Domnule Polițeanu, dacă nu o reparați, mai bine închideți-o

Strada Cosminele din Ploiești este una dintre zecile de...

Ordin pe unitate, la PSD: Iubiți-l pe Crin!

E oficial. Crin Antonescu va fi candidatul unic al...
- Publicitate -

Pe aceeași temă

Ajutor pentru familiile nevoiașe. Campanie de donații în Prahova

Voluntarii Paraclisului Catedralei Naționale au desfășurat la începutul lunii...

Cine este scutit de plata contribuțiilor la sănătate

Mai multe categorii de persoane sunt exceptate de la...

România are cea mai mare creștere a salariului minim din UE

România a avut, în ultimii zece ani, cea mai...

Centru educațional și sportiv pentru copiii săraci, la Urlați

Un nou proiect ambițios pe care Asociația „Pentru viață,...
- Publicitate -

Guvernul a adoptat salariul minim european. Cum va fi stabilit

Guvernul a aprobat, joi, procedura de aplicare a mecanismului...

Spectrum Ploiești, prima școală din Prahova de Caracter

Școala Spectrum din Ploiești a devenit, în mod oficial,...

Alocațiile și indemnizațiile se dau mai devreme luna aceasta

În Prahova, vin banii mai devreme luna aceasta. Alocațiile...

Criza gunoiului va reveni în Ploiești. Comunicat de Presă Bin Go Solutions

Operatorul de salubritate Bin Go Solutions (fostul UWS) care...