Un tânăr a fost depistat de jandarmii prahoveni având asupra sa o substanță vegetală susceptibilă a face parte din categoria substanțelor interzise. S-a întâmplat în urma unui control desfășurat luni după-amiază, 13 iulie, în municipiul Ploiești.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Jandarmi Județean Prahova, incidentul a avut loc în data de 13 iulie 2026, în jurul orei 17:20, când un echipaj aflat în patrulare a observat „un băiat și o fată, care la vederea forțelor de ordine, au manifestat un comportament suspect”.
Jandarmii i-au legitimat pe cei doi și au trecut la verificări amănunțite. În timpul controlului, oamenii legii au observat că „în spatele huselor telefoanelor mobile” se afla „o materie vegetală ambalată într-o folie transparentă”.
În urma verificărilor, asupra tânărului a fost găsită „cantitatea de aproximativ 0,5 grame de materie vegetală, sub formă de muguri, susceptibilă a face parte din categoria substanțelor interzise”.
De asemenea, asupra tinerei a fost descoperit „un pachet de foițe pentru rulat, desigilat, în interiorul căruia se aflau și filtre”. Aceasta le-a declarat jandarmilor că „nu este consumatoare de astfel de substanțe”.
Potrivit reprezentanților IJJ Prahova, materia vegetală identificată asupra tânărului „a fost ridicată și predată organelor abilitate, în vederea continuării cercetărilor”.
