- Publicitate -

De la 40 de lei la 2 lei kilogramul. Prețurile s-au prăbușit la Halele Centrale din Ploiești

Roșiile care în primăvară se vindeau cu până la 40 de lei kilogramul au ajuns, în luna iulie, să coste doar 2 lei la Halele Centrale din Ploiești. Tarabele sunt pline, producția este bogată, însă cumpărătorii sunt tot mai puțini. Comercianții spun că oamenii cumpără câte o jumătate de kilogram, își numără mărunțișul, iar marfa riscă să se strice înainte de a fi vândută. La polul opus, de 20 de ori mai scupe ca roșiile sunt afinele.

Prețurile legumelor au scăzut spectaculos în doar câteva luni. Roșiile, castraveții, cartofii și dovleceii se vând la prețuri care pornesc de la aproximativ 2 lei kilogramul, în timp ce vinetele au ajuns la 2,5 lei kilogramul.

Pentru cumpărători, prețurile pot părea o veste bună. Pentru producătorii și comercianții care au muncit luni întregi în solarii, situația este însă dramatică. Mulți dintre ei spun că nu mai reușesc să-și acopere nici măcar cheltuielile.

Roșiile de 40 de lei au ajuns să fie vândute cu 2 lei kilogramul

În luna aprilie, primele roșii românești apărute pe tarabe erau considerate aproape un produs de lux. La unele tarabe, prețul acestora ajungea chiar și la 40-45 de lei kilogramul. (Detalii AICI)

Trei luni mai târziu, situația s-a schimbat radical. Producția mare din solarii a crescut, iar prețurile s-au prăbușit. Pe platoul de la Halele Centrale din Ploiești, roșiile se vând acum cu 2–2,5 lei kilogramul. Doar câțiva comercianți mai încearcă să păstreze prețuri de 5–7 lei kilogramul pentru anumite soiuri sau pentru roșiile considerate de calitate superioară.

În rest, mai multe legume de sezon au ajuns să coste aproximativ 2 lei kilogramul. La 2 lei/kg se vând și cartofii, castraveții și dovleceii, în timp ce vinetele au prețul de 2,5 lei kilogramul.

Marfa este multă, însă clienții nu mai cumpără în cantitățile de altădată. În locul sacoșelor pline, oamenii pleacă de la piață cu un kilogram sau chiar cu doar câteva legume.

„Marfa o dăm ieftin, pentru că, dacă nu o vindem, se strică în solarii”

Georgeta Matei vinde de ani buni legume pe platoul de la Halele Centrale din Ploiești. Spune că nu își amintește o perioadă în care marfa să fi fost atât de ieftină și să se vândă atât de greu.

„Prețurile sunt foarte mici, de nu mai putem să ne acoperim cheltuielile. Toată lumea este plecată la mare… Oamenii cumpără câte un kilogram, câte o jumătate de kilogram de roșii. N-au bani, se vaită, în special pensionarii”, povestește aceasta.

Lipsa banilor se vede cel mai bine la tarabe. Mulți cumpărători calculează fiecare leu înainte de a pune produsele în sacoșă.

„Vin și numără tot mărunțișul, iar eu le spun: «Cum, bre, aici s-au terminat toți banii la matale?». Și ei îmi răspund: «Nu mai am. Ăsta e tot mărunțișul». N-are lumea bani!”, spune Georgeta Matei.

Pentru comercianți, fiecare zi cu temperaturi ridicate înseamnă o cursă contra cronometru. Legumele sunt perisabile, iar marfa care nu este vândută riscă să ajungă direct la gunoi.

„Marfa o dăm ieftin, pentru că, dacă nu o vindem, se strică în solarii. Este multă marfă. Nu se vinde nici la angro, nici la tarabă. Nu se vinde”, mai spune comercianta.

În spatele prețului de 2 lei kilogramul se află însă luni de muncă, costuri cu răsadurile, încălzirea solariilor, apa, tratamentele, transportul și taxele de piață. La final, producătorii ajung să vândă la limita pierderii doar pentru a nu rămâne cu marfa.

Supraproducția a lovit mulți prodducători din Prahova. La Balta Doamnei prețurile sunt însă și mai mici la poarta prodducătorilor.

Citește și: Comuna din Prahova unde castraveții se vând cu 50 de bani și roșiile cu maxim 3 lei

Fructele care costă de 20 de ori mai mult decât roșiile

În timp ce legumele de sezon se vând cu doar câțiva lei kilogramul, afinele rămân printre cele mai scumpe produse de pe platoul de la Halele Centrale din Ploiești. Asta în condițiile în care în urmă cu o lună erau 20 de lei/kg. Aici, prețul mai mare are o altă justificare. Sezonul afinelor de pădure a cam trecut și, prin urmare, cu cât sunt mai puțin fructe de acest fel pe piață, cu atât prețul este mai mare.

afine de padure

Imaginea din piața de la Halele Centrale este una a contrastelor. La câțiva metri distanță, roșiile se vând cu 2 lei kilogramul, iar afinele cu 40 de lei. Tarabele sunt pline, dar comercianții așteaptă în zadar cumpărătorii.

Pentru ploieștenii care vor să cumpere legume proaspete, luna iulie a adus unele dintre cele mai mici prețuri din acest an. Pentru producători, însă, ieftinirea nu este un motiv de bucurie. Chiar dacă recolta a fost una bogată, pentru producători este unul dintre cei mai grei ani pentru că nu vor reuși să-și acopere nici cheltuielile.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi