O tânără al cărei nume la naștere, în 1990, a fost Aurelia și care ulterior a fost abandonată, după cum singură relatează, într-o chiuvetă din Spitalul Județean de Urgențe Ploiești, își cauta mama biologică și frații.
Norocul a făcut ca, la momentul respectiv, să fie salvată de o infirmieră care i-a și devenit mamă adoptivă.
Povestea tinerei a fost publicată de The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României, o asociație prin care copiii adoptați reușesc, de multe ori, să-și întâlnească părinții biologici.
Potrivit postării de pe pagina de Facebook, cazul Aureliei a fost prezentat în anul 1991 în paginile ziarului Prahova Liberă.
Persoanele care pot oferi informații cu privire la mama tinerei sunt rugate să contacteze asociația The never forgotten Romanian children – Copiii niciodată uitați ai României prin mesaj privat, pe pagina Facebook.
Postarea integrală
Uneori viata bate filmul!
Cândva, prin anul 1991, povestea destinului meu a fost relatată în ziarul PRAHOVA LIBERĂ, ziar pe care poate mulți dintre voi l-ați citit atunci și poate stiți deja povestea mea. Din păcate, de câțiva ani, nu îl mai dețin, deși mama adoptivă întotdeauna îl păstra cu sfințenie.
La vârsta de numai 3 luni, se pare că am fost găsită în spitalul Județean PLOIEȘTI dar nu oriunde, ci lăsată pe o ghiuvetă într-un cabinet de infirmiere. Infirmiera care m-a găsit, ulterior m-a și adoptat.
Numele meu la naștere a fost AURELIA și sunt născută la data de 14 martie 1990. Știu despre mama mea biologică că se numea MANEA NELA născută prin anul 1972, găsită mai apoi de autorități în PLOPENI PRAHOVA.
Când m-a adus pe lume, se pare că avea o vârstă destul de fragedă, era minoră, aproape 18 ani iar numele ei NELA, tind să cred că este derivat de la PETRONELA, IONELA…
Ceea ce mai știu că acum aș mai avea încă alți frațiori, pe care tare mult mi-aș dori să îi cunosc.
Am mai aflat că ulterior mama biologicā, după ceva timp, a venit acasă la noi să mă vadă, iar de atunci nu s-a mai întors niciodată.
Mereu m-am întrebat, oare cum a fost posibil ca ea să știe unde locuiam după adopție?
Vă scriu acum tuturor cu inima strânsă, ca toți cei care ne căutăm familia în speranța că voi avea și eu norocul multora de pe această pagină.
Eu am crescut singură și dintotdeauna mi-am dorit să mai am frați, este atât de greu să fi singur în această lume mai ales acum când nici părinții adoptivi nu mai sunt printre noi singurătatea este tare grea.
Cred că nu ar exista bucurie mai mare pentru mine dacă aș reuși cumva cu ajutorul vostru, al tuturor, să îmi găsesc și eu familia biologică.
Vă rog să DISTRIBUIȚI anunțul meu poate cineva își amintește de mine sau de acel articol din ziar unde scria totul despre mine si despre familia mea biologică.
Vă mulțumesc!”