Amar, un film documentar despre lumea hoților de buzunare, a făcut furori la Astra Film Festival, la Sibiu. Printre personajele care apar în această producție se numără și Bebe, un ploieștean care între timp s-a reabilitat în Germania.
Într-o cronică de film publicată de Republica, Oana Zamfir prezintă povestea din spatele acestui film documentar.
Amar Răducanu, un hoț de buzunare i-a furat avocatei Diana Gavrea câteva mii de lei, iar apoi a sunat-o ca să-i restituie banii.
Aceasta a refuzat, dar i-a propus în schimb o tranzacție: își retrage plângerea dacă el acceptă să fie personaj într-un documentar, iar el a spus DA!
Printre personajele care apar în acest film se numără și un ploieștean.
”Cunoști personaje reale care vorbesc cu sinceritate despre poveștile lor. Unul care te impresionează este Bebe, un bărbat gay de etnie romă din Ploiești, total analfabet, care încă din adolescență a fost dus în străinătate și obligat să se prostitueze și să fure. A îndurat ani de zile de abuzuri și nu și-a imaginat că viața lui va fi vreodată altfel. În prezent, Bebe trăiește în Germania, s-a școlarizat, este horticultor și are o viață liniștită” spune autoarea cronicii de film.
Filmul va rula în curând în cinematorafe și este posibil să fie cumpărat și de marile platforme de streaming.
Citește și Am fost să văd Libertate, un film inspirat după fapte reale din Revoluția de la 1989
VIDEO Trailer-ul filmului AMAR: