O clasă de copii cu posibilități materiale reduse de la școala nr.19 din Ploiești a primit ajutor pentru a avea un start bun în noul an școlar. Astfel, Armata Salvării Ploiești le-a împărțit ghiozdane complet echipate cu toate cele necesare pentru începutul noului an școlar. Ghiozdanele au fost donate organizației de către Rafinăria Petrotel.
„Pentru copiii de la una din clasele pregătitoare de la Școala Gimnazială Nr.19 a fost o surpriză minunată să primească ghiozdane echipate cu rechizite pregătite pentru a-i încuraja în acest început de an școlar.
Bucuria a fost împărtășită în egală măsură de către doamna lor învățătoare, care ne-a mărturisit mișcată că aceasta reprezintă cel mai frumos cadou pe care i l-am putut face. Dumneaei ne-a povestit că micuții elevi nu aveau rechizite și le este de mare folos acest ajutor.
Mulțumim mult #PetrotelLukoilSA , pentru sprijinul acordat cu generozitate prin această donație !
Astfel întindem o mână de ajutor familiilor nevoiașe care pot continua să-și trimită copii la școală
Împreună oferim speranță pentru viitor!”, au scris cei de la Armata Salvării Ploiești pe Facebook.
