- Publicitate -

Prețurile de pe Aeroportul Henri Coandă sunt exagerat de mari. Cât costă un covrig, o apă sau o porție de mici în zona porților de îmbarcare

Aeroportul Henri Coandă, principalul aeroport al țării, oferă, cum este și normal, mai ales pentru cei care se pregătesc să părăsească țara, o selecție variată de produse alimentare. Logic… uneori timpii mari de așteptare fac pe oricine să simtă nevoia să își ia „câte ceva”. Prețurile practicate însă, descurajează cu siguranță mulți doritori.

Dar, uneori, chiar nu ai de ales. Având în vedere că nu poți trece de filtrele de securitate cu lichide, nici măcar cu apă, ești nevoit să îți achiziționezi după ce treci de acestea. Și aici lucrurile se complică…

- Publicitate -

Prețurile alimentelor de la restaurantele și barurile din zona porților de îmbarcare depășesc de cele mai multe ori 50% din prețul unor acelorași produse la restaurantele din oraș.

De exemplu, în octombrie 2022 cea mai ieftină sticlă de apă la 0,5 litri se găsea la automatele plasate din loc în loc în terminalul de plecări. 7 lei costa, de la 2 lei cât este într-un supermarket, sau maxim 3 lei, la un magazin mai mic.

- Publicitate -

Citește și: Cum arată Aeroportul Otopeni în plină criză a bagajelor. Mormane de valize nerevendicate sau pierdute

Sucurile la 0,5 litri erau 10 lei la automat, față de la 4 lei, sau maxim 5 lei, la magazine.

De restul produselor alimentare nu mai are sens să discutăm… 25 de lei o felie de pizza! Sau 33 de lei un sendviș cu șuncă și cașcaval.

Până și străinilor au ajuns să li se pară ridicole prețurile de la noi din aeroport. Sau mai bine zis, diferența de preț față de ceea ce este în magazine.

- Publicitate -

Recent, un brazilian scria pe o rețea de socializare că a plătit 53 de lei pentru doi mici cu o porție de cartofi prăjiți și o sticlă de apă plată. Practic, se plângea turistul, dăduse 14 lei pentru un mic, în condițiile în care un mic la restaurant este 4-5 lei.

De o vreme, în zona porților de îmbarcare, au apărut cărucioare cu covrigi. Este 5 lei un covrig sau 1 euro și, la aceste cărucioare, mereu este coadă.

Citește și: Explicația conducerii Aeroportului Otopeni pentru cozile infernale de la pașapoarte

Nu zice nimeni, este normal ca prețurile din aeroport să fie mai mari, peste tot în lume se întâmplă asta, dar la noi, pe Otopeni, diferența este foarte mare față de prețurile de pe piață.

- Publicitate -

În aeroporturile din Italia, de exemplu, prețurile sunt cu 20-30% mai mari decât în magazine, dar nu ajung la diferențe de 50-100%, ca la Henri Coandă, sau eu, cel puțin, nu am văzut.

Dacă la alimente nu este o problemă așa mare, pentru că poți trece cu mâncare în bagajul de mână, nu la fel se pune problema la lichide. Apă trebuie să cumperi odată ajuns în zona porților de îmbarcare. Și atunci ești nevoit să scoți 7 lei din buzunar (sau de pe card) și, cu siguranță, nu îți va ajunge o singură sticlă.

Dar, cum probabil se consideră că dacă ai bani să pleci cu avionul, îți permiți să dai și 7 lei pe o apă, afacerile merg strună la aeroport. Zbor plăcut!

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -