- Publicitate -

Un ploieștean a fost obligat de Poliția Locală să elibereze spațiul verde al blocului ocupat abuziv – FOTO

Poliția Locală Ploiești a obligat un ploieștean acuzat de vecini că a ocupat abuziv spațiul verde al blocului să intre în legalitate. Acesta a fost sancționat cu o amendă de 1500 de lei și obligat să aducă terenul la starea inițială, inclusiv să scoată pavelele montate ilegal. Cum arată acum zona – FOTO la finalul textului

Un locatar al unui bloc din cartierul ploieștean Nord a fost reclamat de vecini că a ocupat abuziv spațiul verde al imobilului.

Sesizarea cititorului:

”Aș vrea să știu dacă este legal ca un vecin care locuiește la parterul unui bloc din cartierul Nord să ocupe abuziv spațiul verde din fața apartamentului la care plătesc impozite și restul de 19 apartamente. Menționez că persoana în cauză nu a cerut aprobarea în scris a vecinilor, iar președintele de bloc nu s a implicat. În plus, își mai pun și în văzul lumii rufele la uscat”.

Citește și Campania ”Cum arată cartierul tău” are efect. Reacția SGU la sesizările cititorilor

Poliția Locală l-a amendat

Poliția Locală Ploiești a verificat sesizarea, care s-a confirmat. În urma controlului, locatarul respectiv a fost sancționat cu 1500 de lei și i s-a pus în vedere readucerea terenului la starea inițială. Acest lucru s-a și întâmplat, așa cum se poate vedea și în fotografiile de mai jos:

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

Articole asemănătoare

Ministerul Educaţiei: ”S-a încheiat etapa de administrare a testelor în cadrul Programului-pilot naţional de Testare Standardizată a elevilor”

Peste 280.000 de teste au fost susţinute la Limba română, Matematică şi Istorie, participând aproape 150.000 de elevi din peste 500 de şcoli. Rezultatele...

Cod galben de inundații în Prahova. Avertizare INHGA

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis un cod galben de inundații, valabil în mai multe județe, inclusiv în Prahova....

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

- Publicitate -

Sondaj

V-a plăcut Festivalul Zilele Ploieștiului 2022?

V-a plăcut Festivalul Zilele Ploieștiului 2022?

- Publicitate -

Video Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ultimele știri

Ministerul Educaţiei: ”S-a încheiat etapa de administrare a testelor în cadrul Programului-pilot naţional de Testare Standardizată a elevilor”

Peste 280.000 de teste au fost susţinute la Limba română, Matematică şi Istorie, participând aproape 150.000 de elevi din peste 500 de şcoli. Rezultatele...

Cod galben de inundații în Prahova. Avertizare INHGA

Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis un cod galben de inundații, valabil în mai multe județe, inclusiv în Prahova....

Sunt și ei ”bătrâni și obosiți”. Cum să îi ajutăm? (FOTO)

Ploiești, traseul TCE 202 - doi tineri își ”odihnesc” picioarele, punându-le pe banchetele din mijlocul de transport în comun. Nimeni nu are nimic de...

Proiect – Reguli noi la examinarea pentru permis. Instructorii ar urma să participe la examinare, alături de polițiști

Proiectul care ar urma să modifice legislația rutieră este astfel aliniat la legislația europeană, unde deja aceste modificări au fost făcute. Proiectul prevede și...

Fostul ginere al lui Traian Băsescu s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins conducând cu o alcoolemie de 0,49 mg/l

Acțiunile poliției s-au intensificat în toată țara, fiind vizați cei care conduc sub influența alcoolului și a drogurilor. Razii de amploare au loc în...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Parteneri

- Publicitate -