În ciuda valului de infectări cu covid din școli, acestea nu se vor închide la nivel național, de la ”centru”, prin ordin de ministru. Sorin Câmpeanu a anunțat că că decizia de a trece în online aparține conducerii fiecărei unități de învățământ în parte. În Prahova, până acum s-au îmbolnăvit aproape 1000 de elevi.
Ministrul demis al Educației a declarat că există două reguli de bază privind trecerea la școala online: prima, la apariția unei îmbolnăvire într-o clasă, a doua regulă, la apariția suspendării unui număr de clase egal cu cel puțin jumătate din numărul claselor din școală când se suspendă activitatea fizică la nivelul întregii școli.
”Aceste reguli generale au fost corect înțelese. Dar avem pe de altă parte articolul 6, alineatul 9 și articolul 3, alineatul 2, care reglementează situațiile specifice mult diferite de la o școală la alta, de la un județ la altul. Situația este diferită într-o școală în care rata de infectare este peste șase la mie, peste unu la mie față de o școală în care rata de infectare în localitate este 18, 19 sau 20 la mie.
Situația este diferită într-o școală în care avem un caz de îmbolnăvire sau de carantină în rândul cadrelor didactice, sau niciun caz, față de situația în care avem 10 – 15 cazuri de îmbolnăvire. Aceste lucruri pot fi cunoscute doar la nivelul școlii.
Resping categoric acea fugă de răspundere manifestată, în puține situații, dar manifestată, din partea unor director de școli care, neînțelegând că atunci când ești directorul unei școli ți-ai asumat responsabilitatea gestionarii situației din acea școală, și așteaptă la nivel uniform o decizie centralizată, o decizie centralizată care nu poate fi luată tocmai din cauza condițiilor diferite între cele 17.632 de școli.„, a spus, luni, Sorin Cîmpeanu, citat de digi24ro.
Situația infectărilor cu COVID19 în unitățile școlare din județul Prahova, de la data de 13.09.2021 (începutul anului școlar), până în prezent, se prezintă astfel:
979 – Total elevi confirmați pozitiv;
37 – Total preșcolari confirmați pozitiv;
321 – Total cadre didactice confirmate pozitiv.
Luni, 11 octombrie 2021, situația se prezintă astfel:
658 – numărul total al elevilor, aflați în izolare
20 – numărul total de preșcolari, aflați în izolare
227 – numărul total al cadrelor didactice, aflați în izolare
Din care, în ultimele 24 de ore:
28 de elevi
2 preșcolari
10 cadre didactice

Și anul trecut erau condiții diferite în școli si totuși s- au închis toate la un număr mult mai mic de cazuri și la incidente mult mai mici ! Atunci le pasa de sănătatea copiilor și a părinților acum nu le mai pasa. Închideți scolile până nu ne infectăm cu toții !