Povestea părintelui Vasile de la Mănăstirea Crasna. În fiecare an, ține slujba de Sfântul Ilie în „altarul de vară“

0

Într-o zi de mare sărbătoare, cum este cea a Sfântului Prooroc Ilie, cel care a primit de la Dumnezeu puterea de a deschide și închide Cerurile, facem un popas la Mănăstirea Crasna din comuna Izvoarele, satul Schiuleşti.

Un loc în care creştinii vor găsi o zi de hram în toate cele patru anotimpuri de peste an, verii revenindu-i hramul Sfântului Ilie (20 iulie). Slujba se ţine într-un altar deschis sau „altarul de vară“, cum mai este cunoscut, de către un sobor de preoţi.
Printre ei şi părintele Vasile, unul dintre preoţii călugări de aici cu care este de-a dreptul o binecuvântare să te întâlneşti.
Moţ, de pe Valea Arieşului, cu accentul locurilor natale şi vorba domoală, părintele Vasile i-a devenit slujitor Domnului în urmă cu mai bine de trei decenii. A fost mezinul familiei, dorit de părinţii care l-au făcut mai spre „toamna“ vieţii să le fie aproape, să le fie sprijin la bătrâneţe. Doar că planurile Celui de Sus au fost altele.
Nu a intrat în detalii cum l-a descoperit pe Dumnezeu, însă ne-a povestit că-n anii tinereţii, viaţa monahală era o necunoscută. Se gândea la viitor ca la unul normal, cu soţie, copii, cu un serviciu etc.
I-a fost dat însă să descopere o altă viaţă, iar drumurile l-au purtat în Prahova, la mănăstirea de călugări de la poalele munţilor Ursoaia, un loc în care Dumnezeu şi-a picurat un strop din talentul său.
Nu este grăbit şi nu este istovit de vizitele oamenilor cu diverse probleme. Are timp, parcă unul infinit, de a asculta, a te mângâia cu privirea şi de a-ţi vorbi despre lăcaş, Dumnezeu, despre diverse întâmplări, dar şi despre „sfinţii“ necunoscuţi. Pentru că, de-a lungul vieţii, ne-a mărturisit că i-a fost dat să întâlnească şi astfel de persoane, prin mâna şi harul cărora Dumnezeu a lucrat.
După o discuţie cu părintele, pleci mai „bogat“. Vei descoperi ce înseamnă puterea cuvântului, cât de frumoasă este viaţă simplă şi cât de puţin îţi trebuie ca să fii fericit. (sursa: Facebook/Consiliul Județean Prahova)

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal.

Vreau să mă abonez la serviciul de mesagerie WhatsApp - Trimite un mesaj pe Whatsapp cu textul VREAU SĂ MĂ ABONEZ la numărul de telefon la 0785 075 112

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău