- Publicitate -

Doamna din imagini e adoptată de noi. Am botezat-o Venerabila Transversală Adâncă

Am zis să începem cu dreptul campania ”Fii uman, adoptă o groapă”. Doamna din imagine e adoptată de noi. Am botezat-o Venerabila Transversală Adâncă și viețuiește de luni bune pe strada Văleni. Ea este precedată de câteva gropițe mai mici și jucăușe care prin înșiruirea zigzagată îi forțează pe șoferi să circule pe contrasens. Ca și Venerabila, de altfel.

Împreună constituie ceea ce noi am denumit Constelația Mică a Neputinței Primăriei Ploiești, care se expandează direct proporțional cu tupeul și nesimțirea unora dintre funcționarii cu lefurile uriașe plătite la zi din banii noștri. Funcționari angajați, evident, pe criterii de performanță și profesionalism, în baza unor concursuri transparente, sanchi!

Împreună cu surorile ei mai mici, Venerabila Transversală Adâncă face ca traficul pe strada Văleni să se desfășoare de cele mai multe ori pe un singur sens, tensionând la maxim nervii șoferilor.

Șoferilor care au luat-o din plin, le transmitem întreaga noastră compasiune și înțelegere 🙂

Pentru ei solicităm primăriei să ne spună și nouă cine sunt, cu nume și prenume, angajații responsabili de apariția Constelației Mici a Neputinței Primăriei Ploiești, ce salarii au și ce pregătire i-a recomandat pentru posturile respective. Ca să știm pe cine plătim cu salariile alea nejustificate, nu din alt motiv.

Pariu că n-o să ne spună?

PS: Venerabilei Transversale Adânci i se pregătește ceva! Stați pe recepție!

 

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Au lăsat Bucureștiul și au deschis o pizzerie într-un sat din Prahova. Povestea „Pizza Pe Bune”

Au plecat din București în 2008, fugind de aglomerație,...

Lovitură de teatru în scandalul suspiciunilor de dopaj de la Hipodromul Ploiești

Scandalul izbucnit după Marele Premiu de Trap, cursă organizată...

De ce au rămas mai multe benzinării din Ploiești fără carburanți. Explicația OMV Petrom

În ultimele zile, pe rețelele de socializare au apărut...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi