Accident de muncă, ieri, la Pleașa. Bărbat strivit de un utilaj, transportat în stare gravă la spital

Bărbatul, în vârstă de 61 de ani, angajat la o societate din Pleașa se pare că a suferit, ieri, un politraumatism prin strivire, în timp ce manevra un utilaj. IJP Prahova a anunțat că, în cauză, a fost deschis un dosar penal pentru neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate și nerespectarea măsurilor legale de sănătate și securitate.

Incidentul a avut loc, luni, în jurul orei 10.30. La scurt timp, polițiștii din comuna Bucov au fost sesizați, prin 112, că în satul Pleașa ar fi avut loc un accident de muncă.

Un bărbat în vârstă de 61 de ani, angajat la o societate din Pleașa, s-ar fi lovit în timp ce ar fi manevrat un utilaj.

Victima a fost transportată de un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Prahova la Unitatea de Primiri Urgențe Ploiești, cu diagnosticul de politraumatism prin strivire, traumatism cranio-cerebral cu pierderea stării de conștiență, dar și traumatism la coloană și la gleznă.

Potrivit IJP Prahova, în cauză a fost deschis un dosar penal pentru neluarea măsurilor legale de securitate și sănătate și pentru nerespectarea măsurilor legale de sănătate și securitate.

Fiind vorba de un accident de muncă, cazul a intrat și în atenția inspectorilor ITM Prahova.

Foto cu caracter ilustrativ

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0726 221 596 pe WhatsApp sau Signal

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău