mama-oara.jpg

A iubit muntele mai presus de orice. L-a cunoscut atât în momentele lui aprige, cât și în cele mai frumoase. A continuat să-i fie fidelă chiar și atunci când a pus-o la grele încercări. În munți și-a avut casă, masă, familie și indiferent de vreme și de vremuri, niciun moment nu s-a gândit să revină la lumea „de jos“. Este vorba despre Mioara Bordea, cunoscută ca Mama Oara și supranumită „Doamna de fier a Munților Carpați“. De mai bine de cinci decenii, cabanele din Bucegi le-a transformat în „acasă“, oferindu-le turiștilor o vorbă bună, o recomandare, o masă caldă și-un loc de răgaz.  

Născută în Râșnov, într-o familie care se ocupa cu creșterea animalelor, Mama Oara a colindat de mică potecile munților. Le-a apreciat întotdeauna frumusețea, măreția, liniștea, dar, mai ales, energia pe care și-a luat-o de aici. În 1966, pe când avea 24 de ani, a decis împreună cu soțul său, Gigi, să urce în munți și să devină cabanieri. Primul popas a fost la Vârful Omu. După un sezon, Mama Oara s-a îndreptat către Caraiman, unde a petrecut trei ani, ulterior revenind pentru alți nouă la Omu. Din 1979 s-a mutat la Diham, locul în care o găsim și astăzi.

„«Mămico, vine o tanti», acea «tanti» fiind eu“

Publicitate - continuă să navighezi
Continuă să citești

Viața în munți, indiferent cât de mult i-ai iubi, este extrem de dură. I-a fost greu în primii ani, iar cel mai tare o răvășea dorul de casă, acolo unde-și lăsase, în grija părinților, și pe cei doi copii, pe Măriuca și Codruț. „Aveam zile când simțeam că mor de dor. Urcam în Hornurile Mălăieștilor, de unde se vedea Râșnovul. Făceam ore bune până acolo, dar îmi potoleam sufletul și reveneam la cabană. Când puteam să merg acasă, mai apelam și la șoferii care transportau lemne. Oamenii mă așteptau și la dus, și la întors“, ne-a povestit Mama Oara. Faptul că aparținea mai mult munților decât propriilor copii l-a simțit și i-a fost ca un cuțit răsucit în rană pe când Codruț, fiul mai mic, avea numai 3-4 ani: „Când am ajuns la poartă și m-a văzut, l-am auzit strigând «mămico, vine o tanti», acea «tanti» fiind eu“. Imediat cum au crescut, nu era vacanță în care Măriuca și Codruț, copiii celor doi cabanieri, să nu fie prezenți pe munte. Și de atunci, mama lor s-a transformat în „mama“ și pentru copiii turiștilor, iar treptat pentru toți munțomanii.

Frumusețea și încercările vieții la cabană

Într-o lume solitară, Mama Oara se poate plânge de orice, dar numai de absența oamenilor nu. Și s-a bucurat de prezența acelor persoane care, asemenea ei, iubesc înălțimile. I-a omenit deopotrivă pe toți, și pe cei cu mai mulți bani, dar și pe cei care veneau cu mâncarea în raniță. „Le-am oferit ce-am putut. Unii poate c-au avut cu ce să-mi plătească ciorba, alții poate că nu. N-am ținut cont, am găsit și pentru ei un castron de zeamă caldă“, a completat femeia. Mâncarea o face în oalele proprii, pe care le are de când a venit la Diham. Alimentele le-a cărat cu spatele zeci de ani. Acum, îi are pe copii, nepoți și pe apropiații cabanei care fac aprovizionarea fie cu mașinile când vremea o permite, fie tot cu spatele când sunt nămeți.

Mai coboară când și când de la cabană, dar nu se mai regăsește în lumea „de jos“. „Oamenii sunt supărați, apăsați de griji, agitați. Abia aștept să revin la cabană. Mă agită viața de acolo“, ne-a mărturisit Mama Oara.

De-a lungul vieții, muntele a pus-o la tot felul de încercări. A fost înghețată, a avut de-a face cu animalele sălbatice care au tot dat târcoale cabanelor. La Diham a avut de înfruntat furia focului, în 2002, când cabana a ars. Iar sufletul i-a mai fost pus la grea încercare și în 2005 când l-a pierdut pe cel care i-a fost sprijin în absolut tot și toate: soțul său.

Cabana, lăsată moștenire!

Dar a luat-o de la capăt, iar cu ajutorul turiștilor cabana a renăscut din propria-i cenușă, fiind astăzi „Phoenix Diham“. Nu concepe să fie lăsată de izbeliște sau pe mâinile altora decât cele ale copiilor ei. „O să fiu prezentă și după ce plec la Gigi-al meu și va fi vai de ei dacă nu se ocupă așa cum trebuie de munca noastră“, ne-a spus, zâmbind, femeia. A fost completată imediat de fiul său, prezent la discuție. „Ne place prea mult ceea ce a făcut ea și ce facem noi, acum. Avem prieteni care ne ajută și nici nu concepem să nu continuăm activitatea de cabanieri. Cât despre mama, nu pot spune decât că este un exemplu de «mână de fier», dar și de mare OM pentru noi și cred că și pentru mulți care au cunoscut-o“, ne-a spus Codruț Bordea.

Cabana are, în prezent, 90 de locuri și este mai tot timpul plină. Aproape în fiecare week-end se lasă cu voie-bună și cântece la chitară. Cât despre Mama Oara, o veți întâlni încă de la intrare, pentru că la cei 76 de ani pe care-i are nu și-a pierdut obiceiul de a „da binețe“ tuturor oamenilor care ajung la cabană.

Galerie FOTO

WhatsApp Image 2019-01-16 at 13.12.46.jpeg

WhatsApp Image 2019-01-16 at 13.12.48.jpeg

WhatsApp Image 2019-01-16 at 13.12.48 (1).jpeg

WhatsApp Image 2019-01-16 at 13.12.49.jpeg

WhatsApp Image 2019-01-16 at 13.12.49 (1).jpeg

Rezidential 9 Mai
Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.
Liliana Maxim Minculescu
redactor
Mai multe despre autor și articolele sale
Liliana Maxim Minculescu, jurnalist „de modă veche“, și-a început activitatea în 2004, lucrând simultan în presa scrisă și TV.
A lucrat la Telegraful de Prahova și Alpha TV, a făcut parte și din echipa cotidianului Adevărul pentru ca, ulterior, să se axeze pe jurnalismul de televiziune, la Valea Prahovei TV și Ploiești TV. A scris, totodată, și pentru site-ul: promovamprahova.ro.
Pentru activitatea în presa locală și regională a fost nominalizata mai multor concursuri, gale, dar și premiată în anul 2014, în cadrul Galei MediaFEM, iar în 2018 la Gala Comunității Prahovene.
A ales Observatorulph.ro pentru că îi place să țină pasul cu vremurile, iar prezentul și viitorul jurnalistic sunt aici, în presa online.
De același autor
banner_sos_deces_300.jpg

harold_20939_451a4.jpg