Ministerul Educației a anunțat, marți, că a lansat în consultare publică proiectul de hotărâre pentru repartizarea sumelor prevăzute în bugetul de stat pentru finanțarea programului „Masă Sănătoasă”. 37 de școli din Prahova figurează în lista publicată în anexa proiectului.
Documentul supus consultării publice a fost publicat pe site-ul Ministerului Educației. Proiectul de hotărâre include unitățile de învățământ în care se va derula programul, precum și sumele, prevăzute în bugetul de stat pentru anul 2024, pentru finanțarea Programului Național „Masă Sănătoasă”!
„Autoritățile administrației publice locale pot stabili suplimentarea numărului de beneficiari, la nivelul unității administrativ-teritoriale, cu asigurarea finanțării, cu încadrare în sumele aprobate cu această destinație în bugetele locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale”, a anunțat Ministerul Educației.
Pe lista care figurează în anexa proiectului de hotărâre sunt incluse 37 de unități de învățământ din Prahova.
Lista școlilor din Prahova unde va fi derulat Programul „Masă Sănătoasă”
- Florești – Școala Gimnazială comuna Florești,
- Aluniș – Școala Gimnazială Gheorghe Costescu
- Posești – Școala Gimnazială Sat Posești – Pământeni,
- Izvoarele – Școala Gimnazială Traian Săvulescu
- Valea Doftanei – Liceul Tehnologic Carol I,
- Șotrile – Școala Gimnazială Șotrile
- Târgșoru Vechi – Școala Gimnazială Sat Strejnicu,
- Bălțești – Școala Profesională,
- Câmpina – Liceul Tehnologic Mecanic,
- Sângeru – Școala Gimnazială Sângeru,
- Gura Vitioarei – Școala Gimnazială Gura Vitioarei,
Citește și: Cât costă kilogramul de urzici la piața de la Halele Centrale din Ploiești. La restaurant, o porție se apropie de prețul unei fripturi
- Iordăcheanu – Școala Gimnazială Iordăcheanu,
- Bărcănești – Liceul Tehnologic Agricol,
- Fulga – Școala Gimnazială Laurențiu Fulga, sat Fulga de Sus
- Bărcănești – Școala Gimnazială Gheorghe Lazăr
- Mizil – Școala Gimnazială Sf. Nicolae,
- Iordăcheanu – Școala Gimnazială Iordăcheanu
- Filipeștii de Pădure – Ioan Moga, sat Dițești,
- Starchiojd – Școala Profesională,
- Câmpina – Școala Gimnazială Alexandru Ioan Cuza
- Păcureți – Școala Gimnazială Andrei Nicolescu
- Plopu – Școala Gimnazială Plopu,
- Cerașu – Școala Gimnazială Cerașu,
- Filipeștii de Târg – Școala Gimnazială sat Mărginenii de Jos,
- Cocorăștii Colț – Școala Gimnazială Cocorăștii Colț,
- Teișani – Școala Gimnazială Dimitrie Brezeanu,
- Sălciile – Școala Gimnazială,
- Mizil – Școala Gimnazială Sfânta Maria
- Boldești Scăeni – Școala Gimnazială Mihai Viteazul
- Șirna – Școala Gimnazială sat Tăriceni,
- Provița de Jos – Școala Gimnazială
- Secăria – Școala Gimnazială,
- Poenarii Burchii – Școala Gimnazială
- Bucov – Școala Gimnazială Constantin Stere
- Bucov – Școala Gimnazială Mihai Vodă sat Pleașa
- Mizil – Liceul Tehnologic Tase Dumitrescu
- Mănești – Școala Gimnazială