Asociația Medcorp, pentru sprijinul acordat comunităților rurale cu acces limitat la servicii medicale din Prahova, a fost nominalizată la Gala Comunității Prahovene, ediția 2023. Evenimentul de recunoaștere și de promovare a faptelor bune și a oamenilor care le-au realizat este organizat de Fundația Comunitară Prahova și Observatorul Prahovean și va avea loc pe data de 24 noiembrie 2023 la Ramatuelle.
În ultimii doi ani, peste 700 de prahoveni au beneficiat gratuit de seturi de analize de laborator, acces la tratament spitalicesc pentru cazurile mai complicate și peste 2.000 de consultații medicale de specialitate în cadrul programului „Sănătate în vecinătate”.
Asociația Medcorp, care gestionează acest program, aduce soluții palpabile în domeniul sănătății, prin organizarea de evenimente și asigurarea de servicii de Call Center pentru comunitățile rurale cu acces limitat la servicii medicale.
În 2022, „Sănătate în vecinătate” a fost introdus, cu susținerea Consiliului Județean, ca proiect pilot în 5 comunități din Prahova (Salcia, Gura Vadului, Cărbunești, Predeal Sărari, Șirna) și a continuat anul acesta în Scorțeni, cu alte 2 evenimente medicale. OMV Petrom susține financiar implementarea programului și extinderea sa în 2023 în alte 12 comunități rurale din România.
„Echipa medicală care a participat la acțiunile din județul Prahova a fost formată din 40 de medici, care au format echipe mixte de medici specialiști și medici rezidenți, în colaborare cu 10 studenți ai facultății de medicină și 4 asistenți medicali.
Personalul medical a prelevat analize de laborator, a oferit investigații și consultații gratuite (medicină internă, cardiologie, oftalmologie, dermatologie, ecografie etc.) și a facilitat accesul la tratament spitalicesc pentru cazurile complicate”, au precizat reprezentanții Asociației Medcorp.
Membrii comunităților au fost monitorizați pe termen lung prin intermediul serviciului de suport telefonic Medcorp unde au putut adresa întrebări și primi sfaturi și unde, dacă este nevoie, sunt îndrumați către specialiștii din centrele medicale potrivite.
„Prin programul Sănătate în Vecinătate aducem îmbunătățiri semnificative și continue asupra stării de sănătate a oamenilor din comunități și promovăm cultura prevenției prin educație medicală. Prin acest angajament vizăm un viitor mai sănătos, mai bun și mai responsabil pentru societatea noastră și ne bucurăm să avem alături în acest demers OMV Petrom.” – Mihai Olaru, Președintele Consiliul Director Asociația Medcorp.
Încă de la începutul programului, statisticile au arătat, spun reprezentanții Asociației Medcorp, că un medic din mediul rural are de 9 ori mai mulți pacienți în comparație cu un medic din urban, fapt care îngreunează și mai mult accesul la servicii de sănătate.
Aceste intervenții comunitare, potrivit reprezentanților Asociației Medcorp, au fost gândite pentru fi cât mai relevante pentru sănătatea comunităților:
- Îmbunătățirea accesului la servicii medicale pentru a reduce barierele geografice și economice pentru cei care trăiesc în zone izolate sau cu resurse limitate. Acestea contribuie la identificarea și tratarea timpurie a afecțiunilor medicale;
- Prevenție și screening eficace: medicii echipei desfășoară recoltări de analize medicale, teste de screening, consulturi medicale și evaluări preventive, ajutând la identificarea afecțiunilor și gestionarea factorilor de risc în comunitate;
- Servicii personalizate: adaptare continuă pentru a oferi servicii personalizate pentru persoanele din grupurile vizate, cum ar fi vârstnicii sau bolnavii cronici. În acest mod abordăm nevoile specifice ale diferitelor categorii de populație (de exemplu persoane cu diabet zaharat, persoane cu afecțiuni cardio-vasculare etc.);
- Educație și informare: echipele nu se limitează doar la furnizarea de servicii medicale, ci își asumă și o poziție esențială în educarea comunităților cu privire la prevenție, igienă și gestionarea sănătății personale, prin distribuirea de materiale informative. Această componentă educațională contribuie la creșterea conștientizării și adoptarea unui stil de viață sănătos;
- Flexibilitate și adaptabilitate: la nevoile în continuă schimbare în rândul comunităților. Direcționăm serviciile noastre către diferite zone în funcție de necesități și oferim servicii specializate în funcție problemele de sănătate prevalente în regiune;
- Redirecționarea pacienților către facilități medicale fixe: suntem la rândul nostru un mijloc de identificare și redirecționare a pacienților către spitale și clinici locale pentru continuarea investigațiilor, a tratamentului sau a intervențiilor complexe.
Asociația Medcorp, pentru sprijinul acordat comunităților rurale cu acces limitat la servicii medicale din Prahova, a fost nominalizată la Gala Comunității Prahovene, ediția 2023.