În data de 12 septembrie 2024, la sediul MAI, a avut loc întrevederea Viceprim-ministrului și ministru al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, cu E.S. doamna Willemijn van Haaften, ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos la București. Discuțiile au vizat stadiul cooperării bilaterale și măsurile luate privind gestionarea migrației și securizarea frontierelor, în contextul demersurilor României de finalizare a dosarului Schengen.
În debutul întrevederii, cele două părți au evocat bunele relații bilaterale de cooperare ce au cunoscut o dezvoltare importantă în ultima perioadă, ambele state având priorități comune în ceea ce privește securitatea la nivel european.
În continuare, Cătălin Predoiu a evidențiat că România se află într-un moment extrem de important în ceea ce privește cea de-a doua etapă a aderării la spațiul Schengen – eliminarea controalelor la frontierele interne terestre. Sunt implementate cu succes măsuri la toate frontierele României, există o cooperare foarte bună cu toate statele vecine, iar cifrele privind migrația ilegală la frontierele naționale sunt aproape de zero.
Aceste măsuri au vizat în principal consolidarea cooperării și intensificarea schimbului de informații cu statele din regiune și cu parteneri europeni. În acest sens, România are în derulare proiecte cu toate țările vecine (ex. Bulgaria, Serbia, Ungaria, Ucraina) cu rezultate foarte bune, care vizează organizarea de patrule mixte, schimb de experiență, consolidarea schimbului de informații, elaborarea de evaluări de risc.
România a demonstrat că securizează frontierele europene la un nivel înalt, aplică toate regulile și legislația Schengen, folosește toate sistemele europene, eliberează vize Schengen, nu a înregistrat nicio sincopă de la momentul eliminării controalelor la frontierele aeriene și maritime. Cu România în interiorul spațiului Schengen, ca membru cu drepturi depline, proiectul european este mult mai puternic și stabil. Avem o expertiză extraordinară în materie de afaceri interne și asigurare a securității, ordinii publice și securității frontierelor, care trebuie folosită în sprijinul întăririi securității spațiului european de libertate, securitate și justiție.
Ambasadoarea Regatului Țărilor de Jos la București, doamna Willemijn van Haaften, a transmis aprecierile sale pentru demersurile susținute ale autorităților române pentru îndeplinirea acestui important obiectiv de țară și pentru eforturile în menținerea unui climat de securitate pentru cetățenii europeni. A subliniat importanța cooperării polițienești bilaterale între cele două state, care este la un nivel ridicat, și a menționat că va transmite la Haga toate precizările și nuanțele expuse de ministrul de Interne, inclusiv disponibilitatea de a continua discuțiile cu Guvernul olandez în noua formulă instalată după alegeri, precum și cu Parlamentul olandez, dacă va fi considerat necesar.
În încheiere, cele două părți au agreat continuarea dialogului pe aceeași linie pozitivă în vederea dezvoltării cooperării de profil în arii de interes comun.
„MAI a îndeplinit la zi toate obiectivele tehnice și diplomatice pentru continuarea aderării la Schengen cu frontiera terestră. Bineînțeles, MAI va continua non-stop demersurile diplomatice în acest sens și toate măsurile pentru menținerea migrației ilegale la cotele nesemnificative la care a fost adusă prin eforturile integrate ale Poliției de Frontieră, Poliției Române și alte agenții din cadrul și din afara MAI, precum și toate măsurile pentru aplicarea Acordurilor Dublin, Noului Pact pentru Migrația și Azil și a Deciziei Consiliului JAI din decembrie 2023 (Air Schengen).
Suntem conștienți că decizia va fi politică la nivel european, dar nicio decizie politică europeană nu poate face abstracție de faptul că România poate consolida Spațiul Schengen, de faptul că îndeplinim toate criteriile tehnice de ani de zile, de dreptul nostru legal și moral de a face parte din Spațiul Schengen cu toate frontierele”, a declarat Cătălin Predoiu.
Reamintim că guvernul olandez și-a precizat susținerea României pentru aderarea la Spațiul Schengen încă din 2022 și 2023, inclusiv prin votul favorabil la Air Schengen JAI Council Decision și repetate declarații ale fostului premier olandez.
Cum ți se pare subiectul?