- Publicitate -

Ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, mesaj pentru buna organizare a alegerilor

Pe 6 iunie, ministrul de Interne, Cătălin Predoiu, a organizat o ședință cu reprezentanții structurilor de ordine publică de la nivel central și din teritoriu, privind măsurile luate pentru buna desfășurarea a scrutinului electoral din data de 9 iunie 2024.

În cadrul ședinței, desfășurată prin videoconferință, Predoiu a solicitat următoarele:

”Vă rog să vă considerați, toți, în stare de alertă, la datorie, pentru a ne îndeplini obiectivele. Sigur că principalul obiectiv e desfășurarea în bune condiții a alegerilor, respectarea legii, păstrarea ordinii și liniștii publice pentru ca cetățeanul, cetățenii, să-și exercite dreptul constituțional fundamental la vot liber, nestingherit.

Vreau să mă refer la zona strict tehnică și legală, care, repet, ține de credibilitatea Ministerului Afacerilor Interne că își poate îndeplini misiunea legală, că poate fi imparțial politic, imparțial politic, echidistant, că nu se amestecă în niciun fel de joc politic și că, într-adevăr, mai presus de orice și de oricine în țara asta este legea și legea sunteți dumneavoastră, dumneavoastră sunteți gardienii legii. Pentru niciun motiv, nimeni nu are voie să abdice de la această calitate de gardian al legii”.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi