De la Cal, la Cal Putere – 05-07 iunie 2026 @ Hipodromul Ploiești – LIVE

Premierea participanților la concursul de excelență

- Publicitate -

Cine este Marian Doru, candidatul Partidului Patrioților la Primăria Ploiești

În lupta pentru Primăria municipiului Ploiești s-au înscris zece candidați. Nume mai mult sau mai puțin sonore pe scena politică locală, oameni care au cu toții, cel puțin la nivel declarativ, ceva în comun: vor să schimbe fața orașului și să îmbunătățească nivelul de trai al ploieștenilor. Unul dintre cei zece este și Marian Doru, aspirant la fotoliul de edil șef al orașului din partea Partidului Patrioților, formațiune care se descrie ca fiind „dornică să lupte pentru interesele românilor văduviți, ani la rând, de drepturile și beneficiile lor fundamentale”.

Marian Doru vrea să ocupe scaunul de primar al municipiului Ploiești pentru următorii patru ani, având în minte  definiţiile cuvintelor patriot, patrie şi popor.

- Publicitate -

Un nume puțin sonor pe scena politică ploieșteană, Doru are 50 de ani și este pensionar.  A lucrat  în cadrul Ministerului Afacerilor Interne, a activat în cadrul IPJ Prahova la Serviciul Pentru Acțiuni Speciale.

Citește și: Reacția candidaților după runda a doua a dezbaterii electorale „Marea confruntare” pentru Primăria Ploiești [VIDEO]

Candidatul PP este fost sportiv de performanță la judo. Timp de 40 de ani  a participat la majoritatea concursurilor naționale și internaționale și deține centura neagră 1DAN. Din 2023 este arbitru național de Judo.

- Publicitate -

Aspirantul la funcția de edil șef al municipiului reședință de județ a terminat studiile liceale la Liceul Tehnologic Bărcănești și a urmat, ulterior, cursurile Facultății de Drept din cadrul Universității BIOTERRA. În CV-ul său este notat și faptul că a absolvit Școala Postliceală  „CNFPA”- specialitate Judo. La capitolul limbi străine vorbite, Marian Doru a menționat limba engleză, nivel începător.

Citește și: Ce averi au strâns cei 10 candidați la Primăria Ploiești

Președintele organizației județene a Partidului Patrioților, înscris în cursa electorală pentru un mandat în fruntea administrației Ploieștiului, Marian Doru pare că are planuri mari pentru oraș. Prioritatea 1, spune acesta, va fi „accesarea fondurilor europene în toate domeniile pentru  aduce schimbări orașului la standarde europene”. Nu precizează nimic, însă, despre felul în care va reuși să atragă fonduri externe și nici pe ce specialiști se bazează pentru a face asta, în condițiile în care este cunoscut eșecul legat de neimplementarea proiectelor cu fonduri europene, care a venit la pachet cu  cu obligația returnării fondurilor aferente documentațiilor elaborate cu bani europeni.

Același Marian Doru mai vrea, dacă va conduce Ploieștiul în următorii patru ani: „Educația tinerelor generații pentru un viitor luminos; Sportul sănătos si accesibil; Sănătatea tuturor locuitorilor; Dezvoltarea urbană echilibrată si sustenabilă în timp; Transportul în comun modernizat; Modernizarea infrastructurii; Integrarea comunității în viața administrative”. Nimeni nu știe, la fel, care sunt soluțiile concrete și, mai ales viabile, care să poată fi implementate pe termen scurt, mediu și lung într-un oraș  greu, foarte greu de repus pe picioare.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -