Klaus Iohannis, după consultările cu liderii politici: Singura propunere de premier făcută a fost Ludovic Orban

iohannis_eb5ef.jpg

iohannis_eb5ef.jpg

După runda de consultări cu partidele parlamentare, Klaus Iohannis a declarat că a primit o singură propunere de premier. Aceasta a fost Ludovic Orban, persoană pe care de altfel, președintele a și desemnat-o pentru a conduce în continuare Executivul. Urmează audierea miniștrilor și votul de învestitură, proceduri care se vor derula într-un mod diferit față de situațiile precedente, ținând cont de contextul delicat în care ne aflăm, generat de coronavirus. 

„Am finalizat runda de consultări cu partidele. Având în vedere situația specială generată de coronavirus am decis și am făcut consultările sub formă de teleconferință
Pot să trag câteva concluzii. Prima: toate discuțiile au fost foarte bune, constructive. Toate abordările politicienilor au fost mature, constructive, toată lumea a înțeles situația foarte specială, de criză, în care nu e loc de răfuieli politice, ci de sluții foarte urgente (…)

Avem acum un guvern în funcțiune, guvernul Orban, care a lucrat foarte bine și foarte serios. Acest guvern a lucrat foarte bine de când a început criza legată de coronavirus, avem relativ puține cazuri de infecție

Este imposibil de imaginat ca în timpul acestei lupte, unde noi formăm o echipă serioasă, să schimbăm totul peste noapte, pentru că nimic nu ar mai funcționa

Am promisiuni de la toate partidele că se vor implica în Parlament pentru a trece cu mare celeritate prin toate procedurile parlamentare pentru ca în cel mai scurt timp, posibil deja mâine, să avem votul de învestire a guvernului Orban, un vot care se va da în condiții foarte speciale“, sunt câteva dintre declarații făcute de Iohannis.

Acesta a precizat că singura propunere ce i-a fost înaintată a fost cea a lui Ludovic Orban, aflat, momentan, în autoizolare, după ce a intrat în contact cu senatorul liberal Vergil Chițac, diagnosticat cu coronavirus.

De asemenea, Iohannis a mai făcut apel la solidaritate și implicare în combaterea crizei generate de COVID 19.

Foto: 

iohannis_aa8e1.jpg

Ai imagini sau informaţii care ar putea deveni o ştire? Trimite-ne un mesaj la numărul 0785 075 112 pe WhatsApp sau Signal

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău