Centrul INFOTRAFIC din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române informează că, la ora 12.00, nu sunt semnalate autostrăzi cu circulația oprită ca urmare a vreunui eveniment rutier sau a condițiilor meteorologice nefavorabile. Mai multe drumuri naționale sunt închise și au fost impuse restricții temporare de circulație pentru camioane, inclusiv în Prahova, din cauza condițiilor meteo
Pe autostrăzile A0 Centura București, A1 București–Pitești, A2 București–Cernavodă și A3 București–Brașov, traficul se desfășoară în condiții de iarnă, pe un carosabil parțial acoperit cu zăpadă, iar vântul lateral afectează, pe alocuri, vizibilitatea.
Pe autostrada A7 Ploiești–Adjud se circulă pe carosabil uscat, cu intensificări ale vântului, fără restricții de trafic.
În județul Giurgiu, pe DN 5D, dinspre municipiul Giurgiu către punctul de trecere a frontierei cu Bulgaria, circulația rutieră este oprită din cauza coloanei de camioane formate ca urmare a lucrărilor de reparații la Podul Giurgiu–Ruse. Traficul este deviat prin municipiul Giurgiu și pe DC 94.
În Prahova este restricționat temporar traficul auto pe DN1D pentru vehiculele care au masa mai mare de 3,5 tone. (Detalii AICI).
Drumuri naționale cu trafic oprit din cauza condițiilor meteorologice
- DN 21A Țăndărei (IL) – Bărăganul (BR);
- DN 2C Slobozia (IL) – Smeeni (BZ);
- DN 3 Brănești (IF) – Călărași (CL).
Restricție temporară a circulației pentru autovehiculele cu MTMA > 7,5 tone
- DN 3A Lehliu-Gară (CL) – Drajna Nouă (CL);
- DN 4 Frumușani (CL) – Oltenița (CL);
- DN 22 Lumina (CT) – Tulcea (TL);
- DN 22A Hârșova (CT) – Saraiu (CT);
- DN 22A Cataloi (TL) – Topolog (TL);
- DN 22D Măcin (TL) – Ciucurova (TL);
- DN 22 Măcin (TL) – Tulcea (TL).
Restricție temporară a circulației pentru camioane
- DN 21 Slobozia (IL) – Viziru (BR);
- DN 2C Slobozia (IL) – Costești (BZ);
- DN 1D Urziceni (IL) – Albești-Paleologu (PH);
- DN 21 Brăila (BR) – Viziru (BR).
Autoritățile au lansat un set de recomandări pentru conducătorii auto.
