Ministerul Justiției anunță că Horațiu Potra fiul său, Dorian și nepotul, Alexandru, au fost arestați în Dubai.
Potrivit comunicatului, Horațiu Potra, fiul și nepotul său, au fost arestate de autoritățile din Emiratele Arabe Unite. Cei trei sunt în prezent în custodia acestora, în vederea parcurgerii procedurilor judiciare de extrădare.
Aceștia au fugit din România la începutul anului, iar pe numele lor au fost emise, în lipsă, mandate de arestare preventivă.
Horațiu Potra este acuzat de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, nerespectarea regimului materiilor explozive, orice operaţiuni cu articole pirotehnice efectuate fără drept, instigare publică.
Fiul său este acuzat de tentativă la comiterea unor acţiuni împotriva ordinii constituţionale.
