- Publicitate -

Ce acuzații îi aduc procurorii lui Călin Georgescu

Călin Georgescu, fostul candidat la președinție, a fost ridicat din trafic de poliție. El a ajuns la Parchetul General, unde este audiat.

Sunt mai multe capete de acuzare împotriva lui Călin Georgescu, potrivit surselor Digi24.

- Publicitate -

Este vorba despre constituire sau sprijinire a unei organizații cu caracter fascist, rasist sau xenofob; promovarea cultului persoanelor vinovate de săvârșirea unei infracțiuni contra păcii și omenirii sau promovarea ideologiei fasciste, rasiste sau xenofobe prin propagandă săvârșită prin orice mijloace în public; interzicerea unor drepturi, inițierea constituirea unor organizații cu caracter antisemit, aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unei astfel de organizații.

Sunt infracțiuni care se pedepsesc cu închisoare între 6 luni și 15 ani.

- Publicitate -

Potrivit g4media.ro, ancheta vizează de asemenea un discurs susținut de Călin Georgescu în Piața Universității, unde acesta este acuzat că a reluat cuvintele și gesturile mareșalului Ion Antonescu, condamnat pentru crime de război, și a efectuat salutul legionar, gest interzis de legislația în vigoare.

În acest dosar procurorii au dispus efectuarea urmăririi penale pentru trei capete de acuzare principale:

  • 1. Inițierea și sprijinirea unei organizații cu caracter fascist, rasist ori xenofob.
  • 2. Promovarea cultului persoanelor vinovate de genocid și crime de război.
  • 3. Aderarea și sprijinirea unei organizații cu caracter antisemit.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Revizie parțială la Petrobrazi: singura rafinărie funcțională din România își reduce producția de carburanți

În plină criză petrolieră, declanșată de războiul din Orientul...

De 16 ani, în Ploiești: cum a construit Daniela Gheorghe cabinetul de optometrie Clarity Vision

În Ploiești, la Piața 9 Mai, pe Aleea Vitioarei,...

Ploiești, fără păcănele! Câți bani s-ar pierde din impozitul pe venit, dacă ar dispărea sălile de jocuri

Campania „Ploiești, fără păcănele!”, demarată de Observatorul Prahovean, își...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -