- Publicitate -

Două cereri pentru anularea primului tur al alegerilor prezidențiale au fost depuse la CCR

Doi candidați la scrutinul din 24 noiembrie au depus, miercuri, la Curtea Constituțională cereri de anulare a primului tur de scrutin al alegerilor prezidențiale.

Este vorba de Sebastian Constantin Popescu, candidat din partea Partidului Noua României și Cristian Terheș candidatul Partidului Național Conservator Român, arată site-ul CCR. Potrivit unui anunț al Curții, cele două contestații vor fi judecate de către magistrați joi, 28 noiembrie. Ședința Curții Constituționale va avea loc joi, de la ora 11.00, potrivit digi24.ro

Potrivit Legii 47/1992 privind organizarea și funcționarea Curții Constituționale, CCR „anulează alegerile în cazul în care votarea și stabilirea rezultatelor au avut loc prin fraudă de natură să modifice atribuirea mandatului sau, după caz, ordinea candidaților care pot participa la al doilea tur de scrutin”.

„În această situație Curtea va dispune repetarea turului de scrutin în a doua duminică de la data anulării alegerilor”, mai spune legea.

Cererea de anulare a alegerilor poate fi făcută de către partidele politice, alianțele politice, alianțele electorale, organizațiile cetățenilor aparținând minorităților naționale reprezentate în Consiliul Minorităților Naționale și de candidații care au participat la alegeri, în termen de cel mult 3 zile de la închiderea votării, iar cererea trebuie motivată și însoțită de dovezile pe care se întemeiază, potrivit legii menționate mai sus.

„Soluționarea cererii de către Curtea Constituțională se face până la data prevăzută de lege pentru aducerea la cunoștința publică a rezultatului alegerilor”, mai arată legislația în vigoare.

Curtea Constituțională validează rezultatul din primul tur, după ce soluționează cererile de anulare a alegerilor.

Pe 29 noiembrie începe campania electorală pentru al doilea tur de scrutin, care are loc pe 8 decembrie. De asemenea, pe 1 decembrie au loc alegerile parlamentare.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Au lăsat Bucureștiul și au deschis o pizzerie într-un sat din Prahova. Povestea „Pizza Pe Bune”

Au plecat din București în 2008, fugind de aglomerație,...

Lovitură de teatru în scandalul suspiciunilor de dopaj de la Hipodromul Ploiești

Scandalul izbucnit după Marele Premiu de Trap, cursă organizată...

De ce au rămas mai multe benzinării din Ploiești fără carburanți. Explicația OMV Petrom

În ultimele zile, pe rețelele de socializare au apărut...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi