- Publicitate -

Maratonist mort, după ce a făcut stop cardiac la Maratonul Unirii. Avea 64 de ani.

Maratonistul Ilie Roşu, în vârstă de 64 de ani, a decedat miercuri, după ce a făcut stop cardiac în timp ce alerga la Maratonul Unirii, la Focşani.

Maratonistul a pornit în cursă la ora 09:30, din Piaţa Unirii din Focşani, alături de alţi 14 colegi, dar la scurt tip, pe strada Unirea Principatelor, a căzut pe caldarâm, fiind resuscitat iniţial de un alt participant la maraton şi mai apoi de echipajele medicale.

Ilie Roşu a ajuns în stare gravă la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Pantelimon” Focşani, procedurile de resuscitare continuând, conform protocolului, informează Agerpres.

La ora 11:17, medicii au declarat decesul acestuia. Înainte de plecarea în cursă, Ilie Roşu declara că alergarea de miercuri reprezintă „respectul pentru românii care au înfăptuit Unirea de la 1859”.

Ilie Roşu era la cel de-al 293 maraton din cariera sa, având peste 12.000 de kilometri alergaţi la maratoane în România, Europa, dar şi pe alte continente.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi