- Publicitate -

Bărbat cu dosar penal, după ce și-a comandat un permis fals de pe internet

Un bărbat din Satu Mare s-a ales cu dosar penal, după ce a fost prins de poliţişti în timp ce conducea fără permis. Bărbatul îşi comandase de pe internet un permis fals, însă nu a finalizat tranzacţia şi a primit doar o poză cu permisul, relatează Libertatea.ro.

Bărbatul din Satu Mare a fost oprit de poliţişti în timp ce conducea autoturismul pe raza localităţii Dorolț. Bărbatul a spus că nu are permisul la el, dar poate să prezinte o fotografie, însă telefonul îi era închis.

Potrivit presei locale, acesta a fost condus la postul de Poliţie, unde a prezentat fotografia de pe telefon unei polițiste, iar aceasta i-a spus că este fals. Chestionat de poliţişti, bărbatul a declarat că l-a comandat de pe internet de pe un site „Permise de conducere”.

Falsificatorii i-au solicitat o poză, pe care a trimis-o prin intermediul Facebook Messenger, iar pentru permis i s-a cerut suma de 600 de euro.

Bărbatul nu a vrut să dea banii până când nu îi este trimis permisul, astfel că a primit doar o poză cu documentul. La sfârşitul lunii iulie, Libertatea a scris pe larg despre permisele de conducere false, vândute pe Facebook cu câteva sute de euro.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Ce a pățit șoferul care a provocat un accident prin șicanare pe Centura de Vest a Ploieștiului

Șoferul autoturismului Audi care a șicanat un alt conducător...

Pe ce drumuri județene din Prahova au murit cei mai mulți oameni. Analiza ultimilor doi ani

Numărul accidentelor nu spune întotdeauna întreaga poveste. Deși DJ...

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi