Cascada Urlătoarea rămâne, fără îndoială, cea mai cunoscută cascadă din Prahova și cel mai bătut traseu montan din zona Bușteni. Sute de turiști o vizitează zilnic vara, iar drumul până la ea, marcat și amenajat, este parcurs în mai puțin de o oră de la telecabină. Dar dincolo de acest traseu aglomerat, munții Prahovei ascund alte căderi de apă la fel de spectaculoase, unele chiar mai impresionante decât Urlătoarea, dar ocolite de marea masă de turiști. Vă propunem un tur al acestor cascade mai puțin cunoscute, de la Bușteni și Sinaia până la Comarnic.
Din articol
Cascada Valea Spumoasă, cascada care „apare și dispare”
Pe versantul opus Văii Jepilor, la aproape 1.150 de metri altitudine, se ascunde Cascada Valea Spumoasă, una dintre cele mai frumoase surprize din zona Bușteni, deși stă la doar câțiva pași de traseul aglomerat spre Urlătoarea.
Punctul de plecare este identic: din spatele Hotelului Silva sau al stației de telecabină Bușteni–Babele. De aici se urcă pe marcajul comun (cerc roșu spre Urlătoarea, triunghi albastru spre Jepii Mici) până la prima bifurcație din pădure, aflată la aproximativ 20 de minute de mers.
În loc să se continue pe traseul marcat, se ține dreapta, pe un drum forestier nemarcat, dar bătătorit și ușor de urmat. Acesta trece pe lângă o stație de captare a apei ce alimentează orașul Bușteni. După încă aproape 20 de minute de urcuș, poteca ajunge la Refugiul Salvamont Bușteni, iar chiar în spatele lui se află cascada.
Traseul nu este omologat oficial. În ciuda acestui fapt, drumul este simplu, durează aproximativ o oră dus-întors și este considerat de mulți drumeți chiar mai spectaculos decât traseul către Urlătoarea, tocmai pentru că nu este aglomerat. Apa curge printre stânci uriașe, într-un decor sălbatic, iar liniștea locului contrastează puternic cu forfota de la cascada vecină.
Cascada Caraiman, poarta spre platoul Bucegilor
Tot din Bușteni, dar pe un traseu diferit și mai lung, se ajunge la Cascada Caraiman, aflată la aproximativ 1.700 de metri altitudine, pe Valea Jepilor, chiar sub impunătoarea Cruce a Eroilor de pe Vârful Caraiman.
Traseul, de circa 4,3 kilometri, pornește din Bușteni și poate fi parcurs în mai puțin de două ore de un drumeț cu o condiție fizică medie, însă este marcat ca traseu de dificultate ridicată și este interzis iarna, din cauza riscului de avalanșe și a porțiunilor expuse.
Cascada Caraiman nu este doar un obiectiv turistic în sine, ci și un punct de trecere obligatoriu pentru cei care urcă mai departe spre Babele, Piatra Arsă, Vârful Omu sau spre Cantonul Jepi. Practic, cei care aleg acest traseu combină admirarea unei cascade de altitudine cu o drumeție montană adevărată, cu priveliști largi spre Valea Prahovei și spre abruptul prahovean. Cascada poate fi văzută și de sus, din telecabina care urcă spre Babele, pentru cei care preferă varianta mecanizată.
Cascadele mai mici de pe văile Jepilor
Dincolo de cele două cascade „cu nume”, zona văilor Jepilor ascunde mai multe căderi de apă mai modeste, care nu au fost individualizate și denumite separat, dar care apar de-a lungul pâraielor de munte, mai ales primăvara, când debitul apelor provenite din topirea zăpezii este maxim.
Traseele spre aceste văi sunt marcate cu triunghi albastru (Jepii Mici) și, respectiv, cu semne similare pentru Jepii Mari, dar sunt considerate dificile, cu durate de 3-4 ore și interzise iarna. Sunt trasee recomandate doar drumeților cu experiență montană, echipați corespunzător, dar care oferă, în compensație, un peisaj sălbatic, ferit de aglomerația din sezonul turistic.
Cascadele Vânturiș, cele „trei cascade” de la Sinaia
La Sinaia, alternativa la Urlătoarea poartă numele de Cascadele Vânturiș. Acesta este un complex de trei căderi de apă principale, plus alte câteva mai mici, formate pe pârâul Izvorul Dorului, la aproximativ 1.000 de metri altitudine, acolo unde apa coboară în trepte succesive de stâncă.
Izvorul Dorului își are obârșia lângă Piatra Arsă, traversează platoul Bucegilor și, printr-un cot de 90 de grade format între Vârful cu Dor și Vânturiș, își schimbă direcția spre est, prăvălindu-se peste abruptul dintre Colții lui Barbeș și Vânturiș, pentru a se vărsa apoi în Prahova, chiar la Sinaia.
Un articol publicat de Observatorul Prahovean arată că sunt mai spectaculoase decât Urlătoarea, iar cei care au ajuns la baza lor confirmă. Cea mai mare dintre cele trei cascade are aproximativ 45-50 de metri, iar în aval mai există alte două căderi mari, la care accesul este însă mult mai dificil. Cascada poate fi admirată de la distanță de la Podul Izvorului, de pe șoseaua Sinaia–Târgoviște, dar cei care vor să ajungă la baza ei au nevoie de pregătire montană serioasă.
Variantele de traseu pentru Cascadele Vânturiş
Există două variante de acces. Prima pornește din stațiunea Sinaia, cu telecabina până la Cota 2000, de unde se urmează marcajul triunghi roșu până în Curmătura Dorului, apoi marcajul punct galben spre Vârful cu Dor (2.030 m) și Șaua Vânturiș, iar de acolo marcajul punct roșu duce spre lacurile și cascadele Vânturiș.
A doua variantă pornește tot din Sinaia, de pe DN1, și continuă pe DN71, spre Târgoviște. Traseul este însă nemarcat pe ultima porțiune și este recomandat exclusiv celor cu experiență montană sau însoțiți de cineva care cunoaște deja zona.
Riscul de rătăcire este real chiar înainte de a ajunge pe Valea Vânturiș, iar semnalul telefonic lipsește complet pe vale. Debitul maxim al apelor se înregistrează în lunile mai și iunie, perioada ideală pentru o vizită, iar prezența ursului în zonă impune prudență, mai ales pentru grupurile mici.
Cascada Posada, comoara ascunsă de lângă DN1
Cea mai accesibilă dintre cascadele mai puțin cunoscute ale Prahovei se află chiar lângă DN1, în Valea Conciului, la ieșirea din Comarnic spre Sinaia, într-o pădure aflată în administrarea Ocolului Silvic Sinaia, parte din Direcția Silvică Prahova.
Este vorba despre Cascada Posada, o cădere de apă rămasă necunoscută publicului larg până acum aproximativ un deceniu, deși se află la doar câțiva pași de șoseaua intens circulată dintre Comarnic și Sinaia.
Există două puncte de plecare. Cel mai simplu pornește din DN1, de pe strada Podu lui Neag din Comarnic. De aici se merge pe jos, se traversează calea ferată și se urmează un drum de exploatare de-a lungul apei, până la cascadă.
A doua variantă, folosită de cei care vin cu trenul, pornește din halta CFR Posada, spre Sinaia, traseul până la cascadă durând circa 10 minute pe jos. Traseul nu este marcat oficial, dar nu are un grad de dificultate ridicat și poate fi parcurs de aproape orice drumeț.
Cascada este vizibilă chiar și din tren, deși cu un debit mai scăzut vara; după ploi devine mult mai impresionantă, iar iarna poate îngheța complet, transformându-se într-un perete de gheață. Cei mai aventuroși pot continua în amonte pe Valea Conciului, unde se găsesc alte căderi de apă, până la Refugiul Florei, de unde se poate reveni la Posada pe un traseu marcat.
În apropiere se află și Muzeul Cinegetic Posada, de unde pornește „Poteca Prințesei”, un traseu ușor, de 1,3 kilometri, amenajat de Direcția Silvică Prahova în memoria Marthei Bibescu, care poate completa o ieșire de o zi în zonă.
Cascadele Prahovei merită explorate dar cu atențe pentru că unele trasee sunt dificile
Cascadele mai puțin cunoscute ale Prahovei demonstrează că frumusețea muntelui nu se oprește la traseele consacrate și la obiectivele unde se formează cozi în fiecare weekend. De la căderile de apă ascunse din Bușteni și Sinaia până la Cascada Posada, aflată la câteva minute de DN1, județul oferă suficiente alternative pentru cei care caută liniște, natură sălbatică și locuri încă ferite de turismul de masă.
Tocmai lipsa aglomerației vine însă, în multe cazuri, la pachet cu trasee nemarcate, porțiuni dificile și lipsa semnalului telefonic. Înainte de plecare, turiștii trebuie să verifice starea vremii și a traseului, să poarte echipament adecvat și să evite drumurile dificile în lipsa experienței montane. Cascadele ascunse ale Prahovei merită descoperite, dar cu respect față de munte și fără riscuri inutile.
