Brancardierul care a detubat o pacientă din greșeală a fost reținut pentru 24 de ore, urmând să fie prezentat în fața judecătorului de drepturi și libertăți cu propunerea de luare a măsurii arestării preventive, scrie Observatornews.ro.
Pe 10 decembrie, un medic al spitalului Victor Babeş din Capitală declară decesul unei paciente internate la ATI. Transmite apoi asistenţilor, conform procedurii, ca după două ore să fie detubată şi transportată la morgă. La fix două ore după, un brancardier intră în salon şi detubează o altă pacientă.
Potrivit Observatornews.ro, la câteva minute după, asistentele au intrat în salon şi l-au anunţat pe medicul de gardă. S-a încercat resuscitarea pacientei deconectate de la aparate, însă fără succes. Coordonatorul de gardă pe spital a sunat imediat la 112. Nimeni nu ştie, până acum, de ce făcea brancardierul treaba unei asistente.