Privind din avion, Daniel Tudor, preşedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (CSA), pare un specialist demn de toată stima, care, printre altele, a reuşit să facă şi o avere impresionantă dintr-o piaţă a asigurărilor în care s-a învârtit cu abilitate. Puţini ştiu însă prin ce manevre de culise a ajuns Tudor atât de bogat, iar acum nu mai poate să renunţe la acest drog al îmbogăţirii din asigurări.
Înainte să depănăm firul îmbogăţirii domnului Tudor, am putea spune că, din 2006 şi până în zilele noastre, CSA s-a aflat sub “domnia” lui Tudor, nu Vladimirescu, nici Vadim, ci Daniel. Un singur an a fost întreruptă această domnie a lui Tudor, probabil dintr-un accident.
Daniel Tudor şi-a făcut intrarea în piaţa locală a asigurărilor la scurt timp după Revoluţie, în 1992 el înfiinţând societatea RAI, după ce anterior lucrase în Belgia la o companie de asigurări (1982-1989).
Pe la jumătatea lui 2005, în funcţia de director general adjunct executiv al RAI Asigurări este numită Angela Toncescu, care anterior ocupase funcţia de preşedinte al consiliului de administraţie al Ardaf. Atenţie la acest aspect!
În iunie 2006, profitând de sprijinul politic pe filiera PNL Buzău dar şi pe lângă premierul Tăriceanu, Tudor o propulsează la şefia CSA pe Angela Toncescu, nimeni alta decât directorul general al societăţii de asigurări RAI al cărei proprietar era.
Şi acum încep adevăratele manevre. La numai două luni distanţă de la numirea în fruntea CSA, doamna Toncescu introduce compania Ardaf, pe atunci deţinută de Ovidiu Tender, în administrare specială, pe fondul problemelor de lichiditate. Administrator special este numit Radu Cocea, un apropiat al Angelei Toncescu.
În paralel, intră “oficial” în scenă Daniel Tudor, care anunţă o înţelegere cu grupul ceh PPF (deţinut de controversatul miliardar Petr Kellner) pentru vânzarea RAI. Valoarea tranzacţiei a fost de câteva milioane bune de euro, surse din piaţă spunând că s-a cifrat la 9-10 milioane euro. Un preţ excepţional pentru o companie mică precum RAI, care avea o cotă de piaţă de numai 0,4%. O să vedem în scurt timp că acest “deal” era de fapt condiţionat de o ţintă şi mai mare.
În plin proces de administrare specială la Ardaf, Tender este “încurajat” să îl numească pe Tudor director general la Ardaf şi anunţă că societatea este de vânzare. Abia acum iese la lumină planul lui Tudor de a intermedia vânzarea Ardaf către cehii de la PPF, la pachet cu compania sa RAI. În urma cumpărării, PPF obţinea o companie de top 10, Ardaf având o cotă de piaţă de 4%.
Mai multe detalii pe: www.ziuaveche.ro