Angajări fără concurs la Serviciul de Ambulanță, pe o perioadă de șase luni. Documentele necesare

1

Serviciul de Ambulanță Prahova recrutează personal fără concurs, pentru o perioadă determinată de șase luni, în vederea ocupării mai multor posturi de asistent general medical generalist debutant și a două posturi de șoferi autospecială.

În vederea recrutării, o comisie formată la nivelul SAJ Prahova va realiza evaluarea dosarelor, iar doritorii vor susține un interviu.

Potrivit anunțului SAJ Prahova, persoanele care doresc să se angajeze pentru posturile vacante de asistent medical trebuie să facă dovada diplomei de școală sanitară postliceală sau echivalentă sau de studii postliceale prin echivalare. Totodată trebuie să cunoască să utilizeze programele MS Office (Word) și să aibă certificat de membru la zi.

Pentru angajare, dosarele trebuie să cuprindă cererea de angajare, copie după actul de identitate, copie după certificatul de naștere, copie după certificatul de căsătorie (unde este cazul), copie după diplomele de studii (bacalaureat, școală postliceală, specializări), copie certificat de membru vizat la zi, copie malpraxis, adeverință grad principal pentru postul de asistent general medical generalist, copie după carnetul de muncă prin care să se ateste vechimea, până la data de 31 decembrie 2010, sau adeverință de vechime eliberată de angajator, cazierul judiciar, certificat de integritate comportamentală, adeverință medicală care atestă starea de sănătate, CV și dosar cu șină.

Pentru cele două posturi de șoferi pentru autosanitară I și autosanitară II sunt necesare diplomele de studii (diploma de bacalaureat sau diploma de absolvire a liceului), permis de conducere pentru autovehiculele din categoriile B și C, 6 ani vechime ca șofer profesionist sau trei ani ca șofer pe autosanitară II, împliniți la data depunerii dosarului, pentru postul de șofer autospecială I, sau trei ani ca șofer profesionist sau trei ani pe autospecială II pentru postul de șofer autospecială II, precum și diploma de absolvire a concursului de ambulanțier.

Angajările se fac pentru stația Ploiești și substațiile Câmpina, Ciorani și Urlați.

Interviul are loc pe 31 martie, ora 09.00, pentru șoferi autospecială și pe 1 aprilie, ora 09.00, pentru asistent medical. Detalii pot fi obținute AICI

 

 

*Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596

1 COMENTARIU

  1. Bună ziua Constantin Daniela mă numesc,sunt optometrist-optician ,am vechime 20 in cabinet oftalmologie ,fac consultații medicale ,am parafă inregistrata la Ministerul Sănătății conform pregatirii profesionale ,am studiat Postuniversitatea a medicilor și farmaciștilor altui personal cu studii superioare și asistenților medicali și inca 2 ani Școală postliceala „Dna Ghica”Bucuresti ,în urma studiilor examenelor și probelor practice sunt optometrist .Vă pot arată studiile pe care le am spus mai sus.Mă pot încadra la cerințele dv pt post de asistent ? Astept raspuns de la dv .Mulțumesc frumos .Zi bună și numai bine !

Publică aici opinia ta

Comentariul tău
Numele tău