fbpx

img.jpg

Persoanele care îşi doresc o carieră în Poliţia Română se pot înscrie la concursurile organizate pentru ocuparea a 290 de posturi scoase la concurs prin încadrare directă.

Din totalul acestora, 289 de posturi sunt cu încadrare din sursă externă, iar un post urmează a fi ocupat prin reîncadrare. Posturile scoase la concurs sunt atât de ofițer (219), cât și de agent (18+1 reîncadrare) și personal contractual (52)

Sunt scoase la concurs posturi în domenii precum criminalistică, investigații criminale, economic, combaterea criminalității organizate, comunicare și relații publice, logistică, secretariat, resurse umane, intervenții și acțiuni speciale, cazier judiciar, statistică și evidență operativă, poliție rutieră, psihologie. 

Pentru a putea participa la concurs, candidații trebuie să  îndeplinească toate condițiile legale specificate în anunț, precum și cerințele specifice pentru fiecare post. 

Informații complete cu privire la posturile existente, programul înscrierilor, condiții de participare, documente necesare și modalitățile de desfășurare a concursurilor, găsiți pe site-ul Poliţiei Române şi pe site-urile unităților teritoriale de poliție.

Citește articolul integral pe observator.tv

Contactează Redacția Observatorulph.ro pe WhatsApp la: 0726.221.596 - doar text, foto și video.

banner sos deces ultim 300 copyright.jpg
harold.jpg
970.jpg
Macheta-Paste_CONPET-970x250px_e5752.jpg