Am stat mult în cumpănă să mă gândesc dacă să scriu sau nu despre cel mai recent spectacol de la Ploiești al celor de la Teatrul Roșu, „Fanteziile soțului meu”. Am stat atât de mult încât aproape că m-a prins weekendul… Pe de o parte vreau să scriu, pentru că așa mi se pare normal, pe de altă parte însă, nu prea vreau, pentru că mie îmi plac cei de la Teatrul Roșu și sper că acest ultim spectacol a fost doar un „accident”. Iar accidente se întâmplă și celor mai buni, nu-i așa?
Cred că din toamna lui 2023 nu am ratat niciun spectacol marca „Teatrul Roșu” la Ploiești. Încă de la prima piesă m-au cucerit cu stilul de joc, subiectul „light” și jocul actorilor care, într-un decor minimalist, reușesc să stârnească hohote de râs în sala de spectacole.
Ca opinie personală, calitatea spectacolelor a crescut cu fiecare reprezentație. De la „Divorț în ziua nunții”, trecând pe la „Femei bune pentru bărbați nebuni”, a culmunat cu „Iubire dublu distilată”, care a reprezentat apogeul până la momentul respectiv. Așa că, este lesne de înțeles, de ce abia așteptam spectacolul „Fanteziile soțului meu” care s-a jucat la Ploiești pe data de 29 martie 2024.
Deși plot-ul promite, spectacolul e „subțire”, ca să zic așa.
„Pentru a menține flacăra aprinsă, soții Cucu dau curs unor fantezii năucitor de neașteptate. Dar cum legile lui Murphy sunt general valabile, scenariul lor se transformă într-un haos de grup. Sau, mai degrabă, într-o încercare disperată de a reînvia ce se poate reînvia cu tot ce ai la îndemână – un instalator, un hoț, o rudă și alte obiecte de prin casa omului.
„Fanteziile soțului meu” – o super comedie în care demascăm căsniciile și vedem tot ce se întâmplă în viața amoroasă a celor cu vechime în „minunata lume” de familie.”
Se anunța ceva spumos, așa că abia așteptam seara spectacolului…
Încă de la primele 20 de minute am început să mă fâțâi pe scaun, semn rău. Norocul meu (și al celor din jur) că nu am nimerit un scaun „scârțâitor”… Nu-mi aduc aminte ultima dată să fi simțit scaunul, acum însă… Nu știu de ce, nu aveam stare și mă uitam la ceas în permanență.
Am observat că, totuși, sala era mai plină decât la spectacolele anterioare, semn că ploieștenii au cam început să se prindă ce-i cu Teatrul Roșu și cu spectacolele lor de comedie. Lucru bun… Mulți erau pentru prima dată, după dialogurile pe care le-am surprins, și nu prea știau la ce să se aștepte.
Chiar dacă piesa nu a fost cine știe ce, chiar dacă, în opinia mea, a fost mult mai slabă decât „Iubire dublu distilată”, a stârnit hohote de râs în sală, deși nu atât de convingătoare ca la spectacolele anterioare.
Din câte am observat, a lipsit și momentul acela profund, pe care l-am remarcat la fiecare dintre celelalte spectacole, ceea ce indică faptul că, ori scenariul este vechi, și, pe atunci, încă nu introduseseră „momentul”, ori este prea nou și „s-au lăsat de sportul ăsta”. Dacă e a doua variantă, ar fi mare păcat.
Tot spectacolul, timp de aproape două ore, am așteptat să se întâmple ceva… nu știu ce, ceva mișto și… să înceapă piesa. Din păcate, nu a început până la sfârșit. „Oare e scenariul de vină sau au prins actorii o zi mai puțin bună?”, a fost întrebarea pe care mi-am pus-o la finalul spectacolului. Sau poate am avut eu așteptări prea mari, pentru că publicul, la ieșirea din sală, avea doar cuvinte de laudă despre piesa care tocmai se terminase.
Nu știu dar, indiferent de cauză, chiar nu m-am distrat așa bine ca dățile trecute…
Din punct de vedere „actoricesc”, în opinia mea, trupa are două perle: Emanuel Bighe și Adelina Mihalcea. Probabil că și lipsa acestora din distribuție a făcut ca totul să fie… altfel. Ei chiar dau sarea și piperul, repet, în opinia mea! Nu că ceilalți actori nu ar fi buni, dar aceștia doi strălucesc de-a dreptul!
În ce mă privește, voi merge în continuare la spectacolele lor de la Ploiești, dar voi studia distribuția înainte, ca să plec de acasă cu așteptări… realiste. 😉
Să vedem cu ce vor veni data viitoare…
