- Publicitate -

Biserica din Schiau, ridicată în cel mai înalt punct din Valea Călugărească, ascunde vestigii istorice

La o aruncătură de băţ de Ploieşti, în comuna Valea Călugărească, s-au descoperit în 2017 ruinele unui mic locaș de cult. Cum peisajul care îl înconjoară pare desprins din povești, a fost imposibil pentru Aristița Ioniță, antreprenoarea care, împreună cu fiica sa, a pus bazele Cramei Domeniul Aristiței, să o ignore.

Așa că, după îndelungi intervenții, s-a reușit în 2018 transferul de proprietate din patrimoniul Mănăstirii Radu Vodă, de care aparținea mica biserică, în cel al Parohiei Nicovani, prin donație.

- Publicitate -

La vremea donației biserica era o ruină. După ce, împreună cu cei apropiați, antreprenoarea a reușit să strângă o sumă de bani, în iulie 2019 a fost pusă piatra de temelie a reconstruirii acestei biserici.

Oamenii locului o știu bine, toți își doresc să o vadă reconstruită. Nu mai durează însă mult. „Sigur punem acoperișul anul viitor”, spune Aristița Ioniță.

- Publicitate -

În timpul lucrărilor de reconstrucție a fost descoperită în interiorul bisericii o piatră de mormânt datată 1785. Această piatră tombală închide mormântul unui călugăr. În prezent lucrările de reconstrucție se desfășoară în jurul acestei descoperiri.

Citește continuarea pe www.vacanta-ta.ro.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -