Ziua „Z“, cea a vârfului, a fost una cu peripeții pentru Cristi. Nu și-a dorit să repete experiența de anul trecut, când n-a putut ajunge pe Araratul Mare, și și-a luat toate măsurile de precauție.
Totuși, undeva a greșit! Sau, poate, cauza este una independentă de el! Dar, a fost cu un pas înaintea stării buclucașe, și ne povestește în „pagina“ de astăzi a jurnalului său cum e să fii cu turcii „la picioare“.
Urmare de AICI
„Dormim deja de câteva ore. Pe la 22.00 simt liniștea de afară, nu se aude nicio pală de vânt. Mă bucur de liniște, „deranjată“ doar de apa ghețarului care curge în vale pe morenă. Îmi ascult gândurile, îmi imaginez tabloul vârfului. Știu că urmează o zi grea și obositoare. Din neant, se aude o voce mai mult strigată. Cred că e ghidul turc care vorbește/țipă la telefon. În câteva minute începe și vântul să sufle… E clar, schimbăm planul! E cazul să mai dorm 😊😊😊
La 00.30 suntem treziți de bucătar care ne invită în cortul de masă. Mă oftic un pic, eu aveam alarma setată la 00.40, dar asta e. Începe ziua în care voi avea „la picioare“ Araratul.
Fac două, trei poante cu vecinul de „apartament”, Dorin, și, în câteva minute, suntem gata îmbrăcați și în drum spre masă. De sus se văd frumos orășelele sau, mai bine zis, așezările din jurul muntelui. Sunt adormite și liniștite, deși lumina lor străbate până sus la noi.
În tabără e deja forfotă și la celelalte corturi, unde toți se pregătesc pentru vârf. Și ai noștri sunt deja la masă și cu toții încercăm să mâncăm câte ceva. Am ceaiul pregătit de ieri de la masa de seară, așa că mă mulțumesc cu un ness și vreo două măsline. Iau și o bucățică de halva și aștept să se facă ora 02.00.
Citește continuarea pe www.vacanta-ta.ro.
