Consiliul Județean Prahova a publicat, luni, pe pagina de Facebook, un nou episod din serialul „Prahoveni de poveste”, de data aceasta dedicat lui Constantin Clinci, de la Valea Doftanei, care, în decursul timpului, a colecționat obiecte cu o vechime de peste un secol. Într-o încăpere de nici cinci metri pătrați, în satul Teșila, la mansarda unei case, Constantin Clici a strâns, laolaltă, brevete militare, obiecte vestimentare, bani vechi, fotografii, dar și mobilă veche de peste o sută de ani… Istoria a patru generații…
„Câte amintiri încap într-o viață? Dar într-o cameră? Dacă ar fi să căutăm răspunsul la Constantin Clinci, din Valea Doftanei, am afla că într-o încăpere de nici cinci metri pătrați, situată la mansarda casei, pot sălășlui într-o „dezordine“ extrem de armonioasă „urmele“ a patru generații. Brevete militare, poze de familie, obiecte vestimentare, altele de decor, unelte casnice, bani vechi, mobilă de peste o sută de ani etc., toate și-au găsit loc într-o încăpere din casa prahoveanului.
Locul îi este extrem de drag și și-l dorește a fi un muzeu sătesc, însă plăcuța care definește destinația, sculptată chiar de nea Costică, așa cum îi spun localnicii, este, momentan, ținută în casă, deasupra scărilor.
E bucuros de oaspeți, de oameni cărora să le arate și să le povestească despre fiecare obiect în parte, însă simte că nu este totul pregătit. Parcă ar mai avea ceva de făcut, parcă n-a reușit să integreze în această lume toate câte ar fi de spus și de arătat.
Legat de familia sa, de locurile natale, de tradiție, dornic să nu îngroape totul odată cu străbunii și părinții lui, Constantin Clinci a adunat și a recondiționat o serie de obiecte care au făcut parte din viața lor, în particular, dar și din viața românului, în general.
Pentru că în încăperea lui, prahoveanul a reușit să adune în cele șapte decenii de viață un adevărat patrimoniu al satului românesc, aducând frânturi ale lumii rurale de pe la mijlocul secolului al XIX-lea şi până după Revoluția din 1989.
Pasiunea pentru a colecționa o are de mic copil, de când a început să adune tot felul de monede și bancnote. A crescut cu poveștile de război ale familiei sale, dar și sătenilor.
Treptat, oamenii au început să dispară, însă nea Costică a ales să le ducă spiritul mai departe. Pentru că l-a durut să vadă ca într-o frântură de moment, un morman de pământ să acopere totul.
Oare atât se alege din viața unui om? De asta au trăit, muncit și luptat ai lui? A adunat toate dovezile, actele, fotografiile, iar pe unele le-a înrămat și le-a așezat pe pereții încăperii, alături de un ceas vechi, de niște coarne de cerb, de o pușcă veche, ieșită de mult din uz, de o lampă, un castron de lut, o lingură de lemn, o bucată de ștergar, care mai poartă amprenta brodatului manual, mașini de calcul și scris etc.
Astfel, cine ajunge în încăpere va dori, inevitabil, să afle ce-i cu vreun obiect sau altul și, astfel, ceea ce era dat dispariției este readus la viață prin poveștile pe care colecționarul le are pentru fiecare lucru în parte.
Unele dintre piesele moștenite, găsite sau aduse de săteni au avut nevoie de recondiționare. De profesie maistru la liceul din comună, lui nea Costică i-a fost ușor să lucreze. De atenția pe care o acorda detaliilor și de răbdarea să își aduc aminte și astăzi elevii lui, unul dintre ei fiind chiar actualul primar de la Valea Doftanei, Lucian Costea.
„𝐸𝑟𝑎 𝑜 𝑝𝑒𝑟𝑠𝑜𝑎𝑛𝑎̆ 𝑓𝑜𝑎𝑟𝑡𝑒 𝑚𝑒𝑡𝑖𝑐𝑢𝑙𝑜𝑎𝑠𝑎̆, 𝑏𝑙𝑎̂𝑛𝑑𝑎̆, 𝑎𝑣𝑒𝑎 𝑚𝑎𝑟𝑒 𝑟𝑎̆𝑏𝑑𝑎𝑟𝑒 𝑐𝑢 𝑐𝑜𝑝𝑖𝑖𝑖. 𝐸𝑟𝑎 𝑠̧𝑖 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑢𝑛 𝑜𝑚 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑒𝑚𝑎𝑛𝑎̆ 𝑏𝑢𝑛𝑎̆𝑡𝑎𝑡𝑒 𝑠̧𝑖 𝑒𝑟𝑎 𝑖𝑢𝑏𝑖𝑡 𝑑𝑒 𝑡𝑜𝑡̧𝑖 𝑒𝑙𝑒𝑣𝑖𝑖 𝑙𝑢𝑖. 𝑆̧𝑡𝑖𝑎𝑚 𝑐𝑎̆ 𝑒 𝑐𝑜𝑙𝑒𝑐𝑡̧𝑖𝑜𝑛𝑎𝑟, 𝑐𝑎̆ 𝑎𝑑𝑢𝑛𝑎̆ 𝑑𝑒 𝑚𝑢𝑙𝑡 𝑡𝑖𝑚𝑝 𝑡𝑜𝑡 𝑓𝑒𝑙𝑢𝑙 𝑑𝑒 𝑜𝑏𝑖𝑒𝑐𝑡𝑒 𝑠̧𝑖 𝑚𝑎̆ 𝑏𝑢𝑐𝑢𝑟 𝑐𝑎̆ 𝑎 𝑟𝑒𝑢𝑠̧𝑖𝑡 𝑠𝑎̆ 𝑐𝑟𝑒𝑒𝑧𝑒 𝑠̧𝑖 𝑎𝑐𝑒𝑠𝑡 𝑚𝑖𝑐 𝑚𝑢𝑧𝑒𝑢 𝑎𝑙 𝑠𝑎̆𝑢“, ne-a mărturisit edilul.
Dacă obiectele mai mici și de suflet sunt ținute în casă, altele, cum ar fi uneltele de lucru, și-au găsit loc într-o altă încăpere din curte. În ambele locuri sunt și amintiri din perioada comunistă, inclusiv un tablou al lui Nicolae Ceaușescu. Nu se sfiește și nu dă prea multe explicații despre o perioadă și o persoană despre care istoria amintește timid.
„𝐴𝑟𝑒 𝑠̧𝑖 𝑒𝑙 𝑙𝑜𝑐𝑢𝑙 𝑙𝑢𝑖, 𝑜𝑟𝑖𝑐𝑎̂𝑡 𝑎𝑚 𝑣𝑟𝑒𝑎 𝑛𝑜𝑖 𝑠𝑎̆ 𝑢𝑖𝑡𝑎̆𝑚“, este cam tot ceea ce spune atunci când remarcă insistența vreunui vizitator asupra tabloului nelipsit, ani buni, din viața românilor.
Lucrurile care păstrează viu spiritul familiei, al satului, dar și a ceea ce s-a derulat în România în ultimii peste o sută de ani au fost vizitate de oameni pasionați de istorie sau elevi aflați în excursie și cărora li s-a recomandat să oprească și pe strada Şeţu din satul Teşila.
Iar popasul a fost unul care i-a făcut să vorbească și altora despre pasiunea și omenia lui nea Costică.
Îl bucură că în camera plină de amintiri de la mansardă își găsesc refugiul și copiii săi. Ori de câte ori vin acasă, acolo stau să-și bea cafeaua și să povestească. Este cea mai bogată moștenire pe care le-o lasă. Cum o vor gestiona? Rămâne de văzut…”, este povestea publicată de Consiliul Județean Prahova.
