- Publicitate -

Atelier interactiv de pictat dovleci pe 27 octombrie și Carnaval de Halloween pe 31 octombrie la AFI Ploiești!

Tea_Halloween_Party_552cd.jpg

Copiii au parte de o toamnă de nota 10 la AFI Ploiești! Cei mici vor fi în centrul atenției în cadrul atelierului interactiv de pictat dovleci, apoi se vor distra la carnavalul de Halloween.

- Publicitate -

La AFI Ploiești, sfârșitul lunii octombrie vine cu surprize pentru părinți și copii. Pe 27 octombrie, cei mici sunt invitați să se distreze și să-și pună imaginația și creativitatea în valoare la atelierul interactiv DOVLEACUL VORBĂREȚ, realizat în colaborare cu fashion blogger-ul Loredana Chelba. Timp de două ore, în intervalul 12:00-14:00, în spațiul special amenajat din zona Cinema City, copiii vor picta dovleci și vor gusta din delicioasele plăcinte de sezon.

Celor mici li se pregătește și o tombolă unde vor putea câștiga premii surpriză! Atelierul este dedicat copiilor cu vârsta de peste 4 ani.

Pe 31 octombrie, distracția se mută la carnavalul TEA HALLOWEEN PARTY. Punem la cale o petrecere la care cei mici vor fi în centrul atenției, iar plictiseala este interzisă! Nu trebuie decât să vină echipați cu un costum haios de Halloween și să fie gata de dans! Nu vor lipsi dulciurile și plăcinta de dovleac! Evenimentul este realizat în colaborare cu fashion blogger-ul Loredana Chelba și se va desfășura în spațiul special amenajat din zona Cinema City, între orele 18.00 și 20.00.

Pentru ambele evenimente, înscrierile se fac prin mesaj privat către pagina de Facebook – “Vitejie pe tocuri by Loredana Chelba”, în limita locurilor disponibile.

DOVLEACUL_VESEL_8f9cb.png

(P)

Provocarea observatorul prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

De duminică România intră în Schengen aerian. Ce se va întâmpla la aeroport

Începând cu duminică, 31 martie 2024, România intră în spaţiul Schengen, dar doar aerian şi maritim. Aderarea la spaţiul Schengen terestru încă nu este...

Ce sancțiuni au fost dispuse în cazul bebelușilor încurcați la maternitatea Ploiești

O singură asistentă a fost găsită vinovată în cazul bebelusilor încurcați la externare, la maternitatea din Ploiești, în luna februarie a acestui an. Aceasta...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

De duminică România intră în Schengen aerian. Ce se va întâmpla la aeroport

Începând cu duminică, 31 martie 2024, România intră în spaţiul Schengen, dar doar aerian şi maritim. Aderarea la spaţiul Schengen terestru încă nu este...

Ce sancțiuni au fost dispuse în cazul bebelușilor încurcați la maternitatea Ploiești

O singură asistentă a fost găsită vinovată în cazul bebelusilor încurcați la externare, la maternitatea din Ploiești, în luna februarie a acestui an. Aceasta...

Află cum poți sprijini campania de informare publică a colegului Mihai Nicolae

Colegul nostru, Mihai Nicolae, s-a aflat astăzi în a patra zi a campaniei sale de informare a cetățenilor despre starea critică în care se...

Noi mărturii ale foștilor angajați ai firmei SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, acuzată că a „țepuit” salariații și clienții: „Managerul mă punea...

După publicarea articolului Foști salariați ai firmei de construcții SC Olimp Universal Grup SRL, din Ploiești, reclamă faptul că au fost țepuiți. Angajator: „nu...

Electrica Furnizare își disperă clienții! Facturi întârziate și ”încărcate”

Jurnaliștii Marius Nica, Mihai Nicolae și Claudiu Vasilescu au discutat la Observatorul Prahovean LIVE despre facturile emise cu întârziere de Electrica, dar și despre...
Emisiuni
- Publicitate -

De ce merită să investești în decorarea locuinței cu piatră naturală. Care sunt avantajele

Într-o lume în care sustenabilitatea și durabilitatea devin criterii esențiale în alegerile noastre cotidiene, piatra naturală se distinge ca o opțiune preferată pentru amenajări...

Cum au fost sancționați poliţiştii care l-au lăsat pe Vlad Pascu să comită tragedia de la 2 Mai

În vara anului trecut, Vlad Pascu, un șofer drogat, a provocat un accident rutier în zona Stațiunii 2 Mai. În urma impactului, au murit...

Se asfaltează Bulevardul Castanilor. Cum vor circula șoferii

Primăria Ploiești anunță că vineri, 29 martie, vor fi reluate lucrările de reparație la Bulevardul Independenței. În prima etapă se va turna stratul de asfalt...

Scandal monstru la o școală din Ploiești. Ce s-a întâmplat după ce s-au certat două eleve

Incident la Școala Candiano Popescu din Ploiești. În această dimineață, o femeie a sunat la 112 să anunțe că fiica sa fost agresată verbal...

Pensionarii cu pensii de până la 3500 de lei vor beneficia de gratuitate la transport în Ploiești

Pensionarii cu pensii de până la 3500 de lei vor beneficia, începând cu 1 aprilie 2024, de gratuitate la transportul în comun în Ploiești....
Emisiuni
- Publicitate -