- Publicitate -

Auchan vă invită să îi susțineți pe participanții Turului României la evenimentul de start din parcarea Auchan Ploiești

Turul_Romaniei_-_Auchan_b8dd8.jpg

Auchan România, unul dintre cei mai importanți retaileri de pe piața locală și partenerul principal al Turului României la ciclism, îi invită pe ploieșteni pe data de 14 septembrie 2019, începând cu ora 11:00 în parcarea centrului comercial Auchan Ploiești pentru a-i susține pe cicliștii înscriși în cadrul competiției, la startul celei de-a patra etape a Turului.

- Publicitate -

Decizia de a se implica în acest proiect a venit în mod natural pentru Auchan România, misiunea retailerului fiind conceptul de viață sănătoasă, pe care o îndeplinește pe de o parte prin soluțiile propuse pentru o viață sănătoasă, promovate și aduse în fața clienților, iar de pe altă parte prin susținerea mișcării și o viață sănătoasă prin mișcare. Astfel că, Auchan România își întărește calitatea de susținător constant al diverselor activități sau competiții sportive locale sau naționale.

De asemenea, un alt obiectiv al retailerului este promovarea României, nu la nivel declarativ, ci prin fapte, ca o continuare a proiectului remarcabil de anul trecut , filmul documentar România Neîmblânzită, care a fost difuzat deja în peste 20 de țări, a avut peste 100.000 de spectactori. Documentarul prezintă România așa cum este ea: frumoasă, cu peisaje extraordinare, faună, floră deosebită, care pot fi descoperite la fel de bine și pe două roți.

Traseul pe care vor pedala cicliștii se întinde pe o distanță de peste 700 de kilometri. Turul României pornește din Cluj-Napoca, ajunge pe TransBucegi (Drumul Babelor) la o altitudine de 1950 de metri, în premieră națională pentru o competiție, și se încheie în București. Sighișoara, Brașov, Focșani, Buzău, Târgoviște, Ploiești sunt alte orașe aflate pe traseul ce va fi parcurs de aproximativ 140 de cicliști din 14 țări.

Ploiești este orașul de pornire pentru cea de-a patra etapă a Turului României, iar startul va fi dat din parcarea centrului comercial Auchan Ploiești , pe data de 14 septembrie, începând cu ora 11:00. Cei care doresc să îi susțină pe participanții competiției sunt așteptați cu mare drag în incinta parcării, intrarea fiind liberă pentru publicul larg.

Cei care nu se află în Ploiești pe 14 septembrie, pot urmări imagini din cadrul Turului și online, pe pagina de Facebook a Auchan România. De asemenea, pentru a sărbători toate cele cinci etape ale Turului României, Auchan, partenerul principal al evenimentului, și-a propus să aducă un omagiu bucătăriei tradiționale românești specifice fiecărei zone în care se desfășoară acestea și să aducă în atenția publicului larg preparatele pline de arome și gust, inclusiv un preparat popular în zona Ploiești – Piatra Arsă, unde se va desfășura etapa a patra a Turului.    

Astfel că, în fiecare zi a competiției, Auchan va prezenta câte o rețetă tradițională pe canalele sale de social media, respectiv Facebook și Instagram, pe care vă invită să o încercați.

- Publicitate -

Pentru cei care vor să experimenteze gastronomia tradițională din zona Ploiești – Piatra Arsă, Auchan a pregătit un preparat de-a dreptul delicios și plin de arome: mâncare de castraveți murați cu carne de porc, descris și preparat pas cu pas în rețeta video.

Auchan vă invită să îi susțineți pe participanții Turului României, la startul celei de-a patra etape, ce va avea loc sâmbătă, 14 septembrie, începând cu ora 11, în parcarea centrului comercial Auchan Ploiești.

(P)

- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Ai ceva de spus despre articol? Lasă un comentariu aici

Comentariul tău
Numele tău

Ai informații care ar putea deveni o știre? Contactează-ne la: 0785 075 112, pe WhatsApp sau Signal.

Urmărește știrile Observatorul Prahovean și pe Google News!

- Publicitate -

Articole asemănătoare

Petrolul a remizat în deplasarea de la Voluntari

De ziua națională, fanii Petrolului sperau ca echipa să obțină o victorie în deplasarea de la Voluntari. Meciul s-a terminat la egalitate, 0-0. Etapa a...

Daniel Dragomir luptă acasă, la Ploiești, pe 8 decembrie, și pentru David Ionuț, tânărul diagnosticat cu cancer osos

Ploieștiul este un oraș cu tradiție și rezultate notabile în sporturile de contact. Astfel că nu este de mirare că, unul dintre cele mai...
- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Ultimele știri

Petrolul a remizat în deplasarea de la Voluntari

De ziua națională, fanii Petrolului sperau ca echipa să obțină o victorie în deplasarea de la Voluntari. Meciul s-a terminat la egalitate, 0-0. Etapa a...

Daniel Dragomir luptă acasă, la Ploiești, pe 8 decembrie, și pentru David Ionuț, tânărul diagnosticat cu cancer osos

Ploieștiul este un oraș cu tradiție și rezultate notabile în sporturile de contact. Astfel că nu este de mirare că, unul dintre cele mai...

Weekend cu temperaturi de primăvară la Ploiești. Prognoza ANM pentru următoarele patru săptămâni

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, prognoza meteo pentru următoarele patru săptămâni. În weekend, la Ploiești, vremea va fi mai caldă față...

O mamă din Filipeștii de Pădure a rămas sub cerul liber cu doi bebeluși, în urma unui incendiu

O familie din Filpeștii de Pădure  a rămas pe drumuri, după ce casa în care locuia a fost mistuită de flăcări. Din primele informații,...

De la 1 decembrie, femeile cu vârsta între 19 şi 45 de ani vor putea procura vaccinul împotriva HPV cu reducere de 50%

Conform ministrului Sănătății, Alexandru Rafila, femeile vor putea procura de astăzi vaccinul împotriva HPV, cu 50% reducere, condiția fiind să aibă prescripție de la...
Emisiuni
- Publicitate -

Prefectura Prahova a anunțat rezolvarea pentru 8 zile a problemei gunoiului. Mai are de rezolvat problema propriei comunicări, actuala necesitând reciclare

Când tocmai ne văicăream că Ploieștiul nu este decorat de Sărbători, trebuie să admitem că am greșit, ceea ce ne determină să prezentăm public...

Imaginea zilei: Cum a reușit să parcheze un șofer la Gara de Vest din Ploiești

Locurile de parcare din Ploiești sunt puține, într-adevăr, însă zona Gării de Vest din oraș nu duce lipsă. Cu o parcare amenajată la doar...

Tunel de 600 de metri prin centrul stațiunii Sinaia. S-a semnat contractul pentru studiul de fezabilitate

Contractul pentru studiu de fezabilitate, documentație tehnică și avize pentru pasajul rutier subteran de 600 de metri din centrul orașului Sinaia a fost semnat...

Luna cadourilor vine cu surprize de la Anima: Poveste de Decembrie la Filarmonica „Paul Constantinescu”

Muzica de cameră este o constantă în ultima perioadă în peisajul ploieștean datorită Asociației SYNC, înființată de Ioana și Andrei Văleanu, care, periodic, organizează...

Directoarea liceului din Valea Doftanei, Steluța Pralea, decorată cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în grad de Cavaler

Directorul Liceului Tehnologic „Carol I” din Valea Doftanei, Steluța Pralea, a fost decorată cu ocazia Zilei Naționale a României cu Ordinul „Meritul pentru Învățământ” în...
Emisiuni
- Publicitate -