- Publicitate -

UE a aprobat acordul comercial cu Mercosur. România a votat pentru

Statele membre ale Uniunii Europene au aprobat acordul comercial dintre UE și blocul sud-american Mercosur, deschizând calea pentru crearea celei mai mari zone de liber schimb din lume. Decizia vine după 25 de ani de negocieri.

- Publicitate -

Acordul a fost aprobat în contextul unor proteste de amploare ale fermierilor europeni, care se tem de o creștere masivă a importurilor agricole mai ieftine din America Latină.

Cinci țări au votat împotrivă, una s-a abținut, iar România și celelalte state au votat pentru. Printre țările care s-au opus se numără și Franța, unde Emmanuel Macron a luat act de opoziția politică privind semnarea acordului și de amplele proteste ale fermierilor.

- Publicitate -

Italia, care luna trecută a cerut amânarea deciziei pentru a obține garanții suplimentare pentru agricultori, a votat în favoarea acordului. Toate celelalte state membre, inclusiv România, au susținut încheierea tratatului.

„România a votat în favoarea Acordului comercial (…), după ce am negociat, alături de alte state europene, elemente suplimentare de protejare a producătorilor români și europeni, cu precădere în sectorul agricol”, a fost mesajul președintelui Nicușor Dan.

Ce prevede acordul Mercosur

Acordul Mercosur prevede eliminarea treptată a taxelor vamale pentru majoritatea produselor comerciale schimbate între Uniunea Europeană și Argentina, Brazilia, Paraguay și Uruguay. Bruxelles-ul consideră acordul strategic, urmărind reducerea dependenței economice de China, consolidarea influenței europene în America Latină și stabilizarea relațiilor comerciale într-un context global marcat de tensiuni și de revenirea politicilor protecționiste, inclusiv în Statele Unite.

Industria europeană este printre principalii beneficiari ai acordului. Sectoare precum industria auto, aviația și construcțiile de mașini, dar și exporturile agricole cu valoare adăugată (vinuri, brânzeturi și alte produse europene) ar urma să aibă acces mai facil pe piețele sud-americane, unde sunt deja active aproximativ 30.000 de companii din UE.

- Publicitate -

Mercosur, opoziție puternică în Franța

În același timp, acordul a generat o opoziție puternică din partea fermierilor europeni, în special în Franța. Pentru a răspunde acestor temeri, Comisia Europeană a introdus mecanisme de protecție, inclusiv cote pentru produse sensibile precum carnea de vită, carnea de pasăre și zahărul, precum și clauze de salvgardare care permit intervenții rapide în cazul unor perturbări grave ale pieței. În 2025, Uniunea Europeană a alocat miliarde de euro pentru sprijinirea agricultorilor afectați.

Un alt punct sensibil al negocierilor a fost protecția mediului. În forma actuală a acordului, respectarea Acordului de la Paris privind schimbările climatice este inclusă ca element esențial, ceea ce ar permite suspendarea parțială sau totală a tratatului în cazul nerespectării angajamentelor climatice.

Dispute în coaliția de guvernare din România pe tema acordului Mercosur

Potrivit Biziday.ro, PSD a acuzat Ministerul de Externe, condus de Oana Țoiu (USR), că “a trădat interesele fermierilor români”, după ce reprezentantul României din COREPER a fost mandatat să voteze în favoarea Acordului comercial UE-Mercosur.

- Publicitate -

Poziția PSD este similară cu cea a partidului AUR, unde George Simion a folosit un discurs similar pentru criticarea acordului, pe care l-a descris ca fiind “o trădare a fermierilor din toată Europa” și o acțiune “împotriva intereselor agricultorilor români”.

Următorul pas este semnarea oficială a acordului, Comisia Europeană anunțând că președinta Ursula von der Leyen ar putea participa la ceremonie în Paraguay.

Procesul nu este însă finalizat, fiind necesară și aprobarea Parlamentului European. De asemenea, anumite capitole care depășesc strict politica comercială vor trebui ratificate de parlamentele naționale.

- Publicitate -

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

1 COMENTARIU

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cât costă, de fapt, încălzirea în Ploiești: centrală proprie vs. Termo

Luna ianuarie a adus facturi mai mari la încălzire...

100.000 de prahoveni fără apă: vinovat identificat, dar nimeni sancționat. Riscul rămâne

Peste 100.000 de prahoveni au rămas fără apă potabilă...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -