În noaptea de Anul Nou, în stațiunea de schi Crans-Montana din Munții Alpi din Elveţia, barul Le Constellation a luat foc. În incendiu şi-au pierdut viaţa peste 40 de persoane şi peste 100 au fost rănite. Tragedia a fost comparată de români cu episodul Colectiv din 2015.
Potrivit The Mirror, barul Le Constellation aparține oamenilor de afaceri Jessica și Jacques Moretti, care sunt căsătoriți și sunt stabiliți în insula Corsica. Aceștia au mai multe afaceri în zona Crans-Montana.
Unul dintre motivele tragediei din noaptea de Anul Nou a fost că localul avea o singură ușă de acces subdimensionată. Un colaborator al celor doi a spus că acum doi ani a reclamat existența unei singure căi de acces, însă nici soții Moretti, nici autoritățile n-au făcut nimic în această privință.
Mai mult decât atât, localul soților Moretti era cunoscut în zonă ca permițând accesul tinerilor între 16 și 18 ani, lucru interzis în Elveția. În localuri de acest gen este permis doara ccesul persoanelor trecute de 18 ani.
Dealtfel, în incendiul de Anul Nou, mai multe persoane cu vârsta sub 18 ani se numără printre victime.
Potrivit digisport, Jessica Moretti se afla în local în momentul izbucnirii incendiului, dar a reușit să iasă. În urma izbucnirii incendiului s-a ales doar cu arsuri la o mână. De cealaltă parte, Jacques Moretti se afla la alt local deținut împreună cu soția lui. Cei doi sunt acum în stare „completă de șoc”, potrivit surselor apropiate de ei.
Cauza incendiului
Potrivit martorilor citați de The Telegraph, incendiul ar fi fost cauzat de artificii plasate pe o sticlă de șampanie. Tavanul de lemn al localului ar fi fost cel care a luat foc primul.
Una dintre barmanițe ar fi adus sticla de șampanie cu artificii în timp ce se afla pe umerii unui coleg.
