- Publicitate -

Curiozități ploieștene. Știați că?

În mileniul omenirii în care Țața Leana din vârful dealului, deși urmărește online, cu religiozitate și zilnic zodiacul chinezesc în timp ce este nevoită să își facă drumul zilnic spre și de la WC-ul din fundul curții … noi, ploieștenii ne confruntăm în același mileniu, cu o problemă specifică tot secolului XVIII. Pentru că da, la Ploiești, mileniul III încă nu a ajuns…decât poate doar în online. Pentru că în off-line, orașul lui Nenea Iancu se află încă, din punct de vedere al evoluției tehnologice, în era preindustrială, atunci când lipsa apei calde și a căldurii curente în locuințe reprezenta o situație absolut normală.

Știați că:

-Primul cazan de abur fierbinte (CAF) a funcționat în timpul lui Iisus și a fost inventat în Alexandria, Egipt de către inginerul și matematicianul grec Heron? Inventatorul considera invenția sa, pe care a denumit-o “eolipilă”, că fiind o…jucărie?

- Publicitate -

-Primul primar al Ploieștiului se numea Ion Rahtivan și a deținut, în anul 1831, un mandat de numai 2 luni?

-Etimologia cuvântului “rahtivan” este “slujbaș însărcinat cu ținerea rafturilor la caii domnești, grăjdar domnesc, cămăraș de rafturi”?

- Publicitate -

-Vila în care a fost cazat Țarul Alexandru al Imperiului Rus, în anul 1877, timp de 19 zile a aparținut fostului prefect Negulescu și era situată pe Strada Fulgeanu? În răstimpul de 19 zile, împăratul și suita sa nu au dus lipsă de apă caldă ori căldură deoarece băile vilei erau dotate cu chiuvete și căzi de baie racordate la un sistem propriu de izometrie din plumb conectat la boilere pentru apă caldă? Încălzirea odăilor vilei era deasemenea asigurată de godine, sobe de teracotă și seminee, alimentate ca și boilerele băilor, cu lemne?

-Sebastian Ghiță deține în continuare titlul de “Cetățean de Onoare al Orașului Ploiești”?

Citește și: Mai noi ori mai vechi? [VIDEO]. Angoasele serii de Joi

-Take Ionescu, Ministru al instrucțiunii publice și cultelor (1891-1898), Ministru de finanțe (1904-1907), Ministru de externe (1912-1914) și în cele din urmă, președinte al Consiliului de Miniștri (1921-1922) s-a născut la Ploiești în 1858 și a murit la Roma în 1922, din cauza unei infecții bacteriene pe care a căpătat-o consumând într-o cărciumă, stridii infestate? Trupul acestuia a fost repatriat și înmormântat la Mănăstirea Sinaia?

- Publicitate -

-Scriitorul Constantin Dobrogeanu Gherea s-a născut la Dnipro în Ukraina și a absolvit cursurile Facultății de Științe din Harkov? A fost deținătorul celui mai renumit restaurant din Ploiești, înființat chiar de către acesta în incinta Gării de Sud? Restaurantul Gării a fost vizitat și lăudat de-a lungul timpului de personalități ale vremii cum ar fi: Caragiale, Vlahuţă, Delavrancea sau chiar de Regele Carol. Numele real al lui Gherea era Solomon Katz (în limba ucraineană Mihail Nikitici Kass) iar Restaurantul Gării din Ploiești rivaliza la vremea respectivă chiar și cu renumitul Restaurant Capșa din București?

-În perioada interbelică, orașul Ploiești era un nod feroviar, economic și comercial atât de tranzitat încât industria ospitalității se dezvoltase în așa măsură că în acea perioadă în Ploiești funcționau de 100 de ori mai multe cârciumi decât spitale sau biserici. În Ploiești existau la acea vreme, chiar mai mulți ospătari și picoli decât soldați, ofițeri, jandarmi și pompieri laolaltă? Statisticile vremii spun că Ploieștiul avea pe atunci câte o cârciumă la fiecare 200 de locuitori?

-Ploieștiul a avut până în acest moment, (cu excepția acelora care au deținut această funcție în perioada comunistă) în total, 14 primari aleși?

- Publicitate -

-Cel mai longeviv primar al Ploieștiului a fost Emil Calotă (8 ani), urmat de actualul primar (7 ani)?

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Lacurile barajelor Paltinu și Măneciu, în stare de atenție. Ce spun Apele Române despre evacuări

Apele Române au transmis, la solicitarea Observatorului Prahovean, situația...

Comportament scandalos al Hotnews în cazul reclamelor care divizează românii

Printr-un articol publicat ieri despre atacul asupra sistemului bancar...

HotNews și Cătălin Tolontan preiau investigațiile Observatorul Prahovean despre fake news-urile care vizează băncile

Tema campaniilor de dezinformare care folosesc identitatea unor persoane...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -