- Publicitate -

Solar cu 37 de plante de canabis, descoperit de procurorii din Ploiești. Ce au găsit în curtea bărbatului cercetat pentru trafic de droguri

Un bărbat de 36 de ani este cercetat pentru trafic de droguri de risc, după ce polițiștii și procurorii au descoperit, în urma unei percheziții, o adevărată cultură de canabis amenajată într-un solar din curtea locuinței sale, precum și aproape 3 kilograme de drog gata de comercializare.

Cultivare indoor, destinată vânzării

Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Ploiești, împreună cu procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat de 36 de ani, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de risc.

Din probele administrate a rezultat că, pe parcursul anului 2026, bărbatul ar fi inițiat și dezvoltat o cultură de canabis, indoor, destinată comercializării.

Potrivit anchetatorilor, în intervalul ianuarie – iulie 2026, persoana cercetată ar fi procurat, deținut și vândut diferite cantități de canabis, la un preț de 50 de lei pentru un gram.

Percheziție cu rezultate consistente, în Teleorman

Ancheta a culminat cu o percheziție efectuată în localitatea Orbeasca, județul Teleorman, la locuința persoanei cercetate. Aici, oamenii legii au descoperit și ridicat mai multe pungi și recipiente conținând aproximativ 2,8 kilograme de canabis, semințe de canabis, grindere, cântare, precum și obiecte purtând urme de substanță și alte mijloace de probă.

Într-un solar amplasat în curtea locuinței au fost identificate 37 de plante de canabis, aflate în diverse stadii de dezvoltare.

Reținut și propus pentru arestare preventivă

La data de 29 iulie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus reținerea bărbatului. Joi, 30 iulie 2026, a fost sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Prahova, cu propunere de arestare preventivă a acestuia.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile „Matei Basarab” Ploiești.

Sursele citate precizează că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție.

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Ce părere ai? Comentează aici!

Comentariul tău
Numele tău

Let us know you are human:


Sondaj Observatorul Prahovean

Exclusiv

Provocarea Observatorul Prahovean

Știri noi