Pe 15 martie anul trecut, inspectorul principal George Sora a fost eroul de o seară al mass media. Ştirea cu “şeful de post din Puchenii Mari” care a refuzat o mită de 5.800 de lei pentru a închide ochii la cele 150.000 de ţigarete netimbrate descoperite în timpul unui control de rutină, a făcut înconjurul României.
Băicoi şi Blejoi – centre ale producţiei ilgale de ţigări
Şi mai interesant este faptul că în acest interval de timp, în Prahova a funcţionat o fabrică ilegală de ţigări, afacere organizată până la ultimul detaliu de oameni aflaţi “pe diferite paliere de conducere sau execuţie” ale grupării Guşan. Conform surselor noastre, în intervalul 2011 – 2012, interval care coincide cu racolarea lui Trandafirescu, fabrica ar fi funcţionat mai întâi într-o locaţie din oraşul Băicoi pentru ca, ulterior, să fie mutată temporar în satul Ploieştiori, comuna Blejoi, apoi, relocată la Braşov. Aceasta ar fi fost una dintre principalele furnizoare de ţigări de contrabandă pe întreg teritoriul României. Acest lucru reiese din rechizitoriului făcut de procurorii DIICOT care au destructurat reţeaua: “Fabrica din (…)jud. Prahova, (…) a produs (…) ţigări contrafăcute marca „Plugarul”, care au fost distribuite şi valorificate pe teritoriul României (…)”;
Citește și: Şeful Secţiei de Poliţie Rurală Puchenii Marii, mituit de un contrabandist de ţigări
Trandafirescu responsabil cu “protecţia grupării” în Prahova
Conform aceluiaşi document: “participaţia inculpatului Trandafirescu Daniel la activitatea ilicită derulată de gruparea infracţională (…) constând, în principal, în aceea că inculpatul a asigurat „protecţia” grupării pe zona jud. Prahova, în sensul de a afla în timp util orice eventual demers al autorităţilor de poliţie sau control referitor la posibila identificare a locaţiei fabricii clandestine”. Interesant este că, la scurt timp după racolare, Daniel Trandafirescu avea să fie plasat în “palierul superior de conducere a grupării”, ascensiune care este oarecum neobişnuită structurile de criminalitate organizată. Această poziţionare nu poate avea decât o explicaţie: ceilalţi membrii ai grupării de crimă organizată îi recunoşteau astfel meritele şi eficienţa sa în “munca informativă”. Dovadă în acest sens este şi faptul că cel puţin un an şi jumătate a fost posibil ca poliţiştii să nu descopere că în Prahova a funcţionat la foc continuu o fabrică de ţigări care a livrat cantităţi impresionante de ţigări pe piaţa neagră. Ba, mai mult, că utilajele au fost mutate iniţial pe o distanţă de aproximativ 30 km (Băicoi-Blejoi) şi, ulterior, relocate la Braşov, lucru care nu putea fi făcut decât cu ajutorul unor echipamente speciale, care, în mod obişnuit, ar fi atras atenţia.
În conducerea IPJ trăieşte o cârtiţă
Aşa cum spuneam şi ieri, este greu de crezut că acest lucru s-a întâmplat fără ca poliţiştii din Prahova să nu ştie ce se întâmplă. Ceea ce înseamnă că nu putem să nu facem o legătură directă între faptul că tatăl lui Daniel este comisarul şef de poliţie Ionel Trandafirescu, adjunct al inspectorului şef al IPJ Prahova, şi rolul pe care acesta îl avea în grupare: anunţarea din timp a infractorilor despre acţiunile poliţiştilor. Cum din informaţiile pe care le deţinem până în acest moment comisarul şef Ionel Trandafirescu nu ar fi nici măcar subiectul al unei anchete administrative, nu putem decât să tragem concluzia fie că fiul îşi spiona tatăl, lucru greu de crezut în contextul în care unul locuia în Bucureşti şi unul în Ploieşti, fie vreun poliţist cu funcţie de conducere din interiorul IPJ Prahova, altul decât tatăl, îl ţinea la curent cu acţiunile poliţiştilor. Oricare dintre ipoteze arată un lucru cât se poate de grav: la vârful IPJ Prahova, printre poliţiştii ale căror funcţii le permite accesul la informaţii „de top” se află o cârtiţă, ca să ne exprimăm în limbajul romanelor poliţiste.
Rămâneţi pe Observatorulph.ro! Vom publica în scurt timp imagini şi informaţii bombă despre această afacere.
