- Publicitate -

Clădirile monument ale Ploieștiului. Casa fostului primar Scarlat Orăscu

Pe Bulevardul Independenței din Ploiești, aproape de rodul I, numeroase clădiri ale orașului pot forma un adevărat muzeu în aer liber. Aici, la nr. 18, în spatele castanilor, poți distinge frumusețea casei fostului primar al Ploieștiului, Scarlat Orăscu. Imobilul, după naționalizare, a avut mai multe destinații, iar astăzi găzduiește Policlinica de copii a Spitalului de Pediatrie Ploiești. Clădirea figurează ca monument istoric al Ploieștiului.

- Publicitate -

Cunoscut mai ales pentru dorința de a moderniza Ploieștiului, avocatul Scarlat Orăscu, senator timp de două mandate, a fost, timp de trei ani (1911 – 1914), primar al orașului. Un mandat extrem de dificil, în contextul în care orașul încă se lupta cu noroaiele pe multe străzi.

Mult așteptata sistematizare a Ploieștiului începuse în 1910, în mandatul lui Radu R. Stanian, fiul primarului Radu Stanian, despre care mulți spun că este „singurul primar cu statuie în Ploiești”. Este cel de numele căruia se leagă realizarea Bulevardului Independenței, la începutul anilor 1880 (Detalii AICI).

- Publicitate -

Este perioada în care orașul se dezvoltă în ritm susținut, fiind demarate lucrări pentru înființarea de străzi noi, dar și lucrări de canalizare și alimentare cu apă.

În 1912 apare, de altfel, prima cerere pentru furnizarea de energie electrică, pe 11 străzi. Tot atunci apar o serie de reglementări cu privire la construcția caselor, astfel încât, prin acestea, să se permită, lăgirea unor artere.

La capitolul atracții, la începutul anilor 1900, deveniseră celebre bătăile cu flori de pe Bulevardul Independenței, fanfara, iar la trecerea dintre anii 1903 – 1904, în casa prefectului Luca Elefterescu, cunoscută în prezent ca Muzeul Ceasului, avusese loc o premieră a epocii: primul revelion serbat la Ploiești.

- Publicitate -

La polul opus, orașul avea străzi pline de noroi, iar lipsa canalizării își făcea simțită prezența.

Casa în stil Art Nouveau, de pe Bulevardul Independenței

La finele secolului XIX, Scarlat Orăscu avea casă pe Bulevardul Independenței. Construită în stil Art Nouveau, imobilul care dispunea de parter+etaj, era impresionant la acele vremuri.

Cu numeroase arcade, clădirea avea, un salon imens la intrare, numeroase vitralii și o scară de acces impresionantă din lemn.

- Publicitate -

Cu ferestre rotunde și colțuri rotunjite, cu balconașele, clădirea dezvăluie și astăzi trecătorului influențele artistice cu accente Art Nouveau.

casa fostului primar Scarlat Orascu

Clădire monument, sediul Policlinicii de copii a Spitalului de Pediatrie

Construită la sfârșitul secolului al XIX-lea, imobilul a beneficiat, după 1920, de reabilitare după planurile arhitectului Toma T. Socolescu.

După aproape șapte decenii, în 1986, imobilul a fost consolidat de arhitectul Călin Hoinărescu. (Detalii AICI)

- Publicitate -

De altfel, la acea dată, chiar dacă fondurile nu au fost mari, s-a reușit să se redea frumusețea odinioară a clădirii. Tot atunci a fost salvată soba mare, din porțelan alb, aflată în salonul de la intrarea în clădire.

După naționalizare, casa fostului primar Scarlat Orăscu a avut mai multe destinații. O bună bucată de timp a fost internat de fete al Școlii de Petrol din Ploiești, iar clădirea din spate era cantină pentru elevi. La scurt timp, după 1990, aici erau cabinete medicale pentru diverse specialități.

Ulterior, în 2003, după ce secția de pediatrie a Spitalului Județean a fost a fost mutată în Spitalul Petrolul, unitatea medicală căpătă statut de Spital de Pediatrie, iar clădirea de pe Bulevardul Independenței a devenit Policlinica de Copii a Spitalului de Pediatrie.

- Publicitate -

casa fostului primar Scarlat Orascu

Bulevardul Independenței și clădirile istorice ale Ploieștiului

Potrivit site-ului Direcției Județene de Cultură Prahova, pe lista monumentelor istorice, pe Bulevardul Independenței din Ploiești regăsim mai multe clădiri care au statut de monumente istorice, multe dintre ele ridicate la sfârșitul secolului al XIX- lea. (Detalii AICI)

  • Turnul clopotniță al bisericii Sf. Gheorghe – Vechi (1831 – 1932)
  • Casa Matache Ștefănescu
  • Liceul Sf. Petru și Pavel”, azi Colegiul Național Mihai Viteazul (latura nord)
  • Casa Alexandru Radovici
  • Casa Radu Stanian (ulterior Casa N. Constantinescu Bordeni)
  • Casa C.G. Angeli (azi Serviciul Public Finanțe Locale )
  • Casa Scarlat Sc. Orăscu (Policlinica de copii a Spitalului de Pediatrie Ploiești)
  • Casa Toma Rucăreanu(ulterior Casa Provian)
  • Casa Grigore Scorțeanu, Dimitrie Stefescu (ulterior sediu Societății Petroliere Concordia, în prezent sediu SPCLEP)
  • Casa Ghiță Stoenescu (1900 – 1910)
  • Casa Gheorghe Iosifescu (începutul sec. XIX)

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Sondaj Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Exclusiv

Cum ar putea arăta Micul Trianon de la Florești după consolidarea ruinelor palatului

Reprezentanții Domeniului Cantacuzino de la Florești au anunțat, în...

Mihai Polițeanu cere demiterea viceprimarului AUR, Alexandru Săraru

Pe ordinea de zi a ședinței de marți, 30...

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -