Goodwill Consulting este partenerul de încredere al antreprenorilor care doresc să acceseze fonduri europene nerambursabile pentru afacerile lor. Este vorba de bani, nu puțini, care susțin afacerile antreprenorilor și pentru care Goodwill Consulting facilitează accesarea.
Miercuri, 25 iunie 2025, la Ploiești, a avut loc Conferința dedicată IMM-urilor, „Oportunități de finanțare nerambursabilă & digitalizare pentru dezvoltarea IMM-urilor”. La eveniment au fost prezenți peste 100 de antreprenori din Prahova, care, timp de mai mult de oră, au ascultat cele mai bune sfaturi pentru dezvoltarea afacerilor lor. Mai mult decât atât, la finalul conferinței, aceștia au avut ocazia de a sta de vorbă, unu la unu, cu reprezentanți ai Goodwill Consulting și ai partenerilor lor, care le-au îndrumat pașii pentru dezvoltarea afacerilor.
În cadrul conferinței, dincolo de prezentarea axelor de finanțare pe care antreprenorii le au la dispoziție în acest an, partenerii Goodwill Consulting, au vorbit audienței despre importanța înregistrării mărcilor proprii la OSIM, despre digitalizare și despre importanța unui partener de finanțare de încredere în demararea sau dezvoltarea unui business propriu.
Partenerii Goodwill Consulting și ajutorul oferit de aceștia
Petronela Ciobanu, managing partner și consultant fiscal în cadrul Centrului de Afaceri Expert Mind a fost cea care a vorbit antreprenorilor despre taxele pe care aceștia trebuie să le plătească și, mai ales, despre care sunt modalitățile legale de reducere a acestor taxe. „Noi suntem cei de la taxe (…), cei care vă ajută să plătiți taxe mai rezonabile și să rămâneți cu mai mulți bani în conturi. Noi facem optimizări…”, a explicat, simplu, Petronela Ciobanu.
Reprezentanții Expert Mind au fost cei care, în cadrul evenimentului, au vorbit despre auditul financiar în cazul atragerii de fonduri nerambursabile. Dar, totodată, și despre beneficiile pe care le oferă accesarea unei echipe multidisciplinare pentru consultanță în atragerea de fonduri. O echipă care să acopere ramurile: financiar, juridic și de resurse umane este indispensabilă pentru atragerea de finanțări nerambursabile.
Din partea celor de la Network One Distribution (NOD), reprezentanții au explicat importanța digitalizării în absolut toate afacerile din ziua de astăzi. Cei de la NOD sunt aceia care pot oferi, soluțiile de digitalizare, personalizate și adaptate nevoilor fiecărui business, mai mic sau mai mare, din piața românească.
Pentru partea de soluții de finanțare proprii pentru a îndeplini condițiile de atragere a fondurilor europene nerambursabile, la eveniment au fost prezenți reprezentanții BRD Groupe Société Générale.
Aceștia au explicat modul în care consultanții financiari pot sprijini antreprenorii pentru accesarea fondurilor europene nerambursabile și, cum pot fi alături de aceștia în implementarea proiectelor viitoare.
Goodwill Consulting, sprijină antreprenorii pentru accesarea de fonduri europene nerambursabile
Goodwill Consulting, împreună cu partenerii săi, formează un ecosistem gândit să facă mai ușor drumul antreprenorilor pentru accesarea și gestionarea fondurilor europene nerambursabile și implementarea proiectelor până în faza finală.
Goodwill Consulting oferă soluții complete pentru orice business. Împreună cu Goodwill Studio, Goodwill Energy și Goodroid stau la dispoziția antreprenorilor pentru ca aceștia să beneficieze de consultanță în toate domeniile.
Goodwill Studio propune servicii de proiectare din domeniile arhitectură, rezistență, instalații electrice, sanitare, termice, audit energetic, drumuri și canalizare.
Goodwill Energy are ca principal domeniu de activitate oferirea de soluții și servicii de energie regenerabilă.
Goodroid, cel mai nou brand al grupului de firme Goodwill, propune una dintre cele mai inovatoare soluții pentru digitalizarea și eficientizarea întreprinderilor: automatizarea robotizată a proceselor (RPA – Robotic Process Automation).
Ce programe cu finanțare nerambursabilă pot fi accesate de antreprenori acum
Directorul Național de Vânzări Goodwill Consulting, Bűkfeyes Rakossy Zsombor, a vorbit, într-un scurt interviu, despre cele mai actuale programe cu finanțare nerambursabilă, existente pe piață în acest moment. De asemenea, față de acum doi ani, când Goodwill Consulting au mai fost la Ploiești, care sunt schimbările în cadrul grupului de firme.
„Din punct de vedere al fondurilor nerambursabile, în ultimii doi ani, s-a observat o oarecare constanță, care ne ajută. De asemenea, se observă acum și o oarecare predictibilitate, ceea ce, iarăși este binevenită”, spune Bűkfeyes Rakossy Zsombor.
În plus, vestea foarte bună este că proiectele pe care le aveau în discuții în 2023 s-au materializat. „Aceste proiecte sunt, fie în implementare, fie în evaluare”, a mai precizat acesta.
„Acum doi ani discutam de Programul Tranziție Justă pentru IMM-uri. Acolo s-a şi terminat evaluarea, multe fiind acum în construcţie. (…) Multe companii au încasat deja tranșe de finanțare, și le-au încasat și la termen.
Tocmai de aceea și în prezentarea de astăzi am pus accent pe el. Este un program care merge foarte bine și va merge și în continuare”, a dat asigurări Zsombor.
În ceea ce privește proiectele care, cu doi ani de zile în urmă, erau în discuție, unul dintre ele, apelul pentru fotovoltaice dedicat sectorului de industrie alimentară și agricultură, merge chiar foarte bine. „Ne așteptăm chiar la rezultate săptămâna viitoare. (…) A fost, și aici, un timp record, ceea ce înseamnă că se și apucă de implementarea proiectelor”, a afirmat directorul național de vânzări Goodwill Consulting.
Acest lucru înseamnă o reducere importantă a cheltuielilor pentru antreprenorii din acest domeniu către furnizorii de energie. „Unii chiar își acoperă tot consumul de energie necesar, ajungând să aibă facturi cu valoare minimală către furnizori”, a mai declarat acesta.
Programul Regional Sud-Muntenia a avut bugete record. Toți cei eligibili vor primi finanțare
Programul Regional Sud-Muntenia a avut bugete record în 2023. Aceste bugete, nu doar că le-au păstrat, dar le-au și dublat, prin mecanismul de supracontractare.
„Vestea bună pentru antreprenorii care au aplicat (…) este că toate lumea declarată eligibilă, mai devreme sau mai târziu va intra la finanțare. Bani sunt pentru toată lumea”, a dat asigurări Bűkfeyes Rakossy Zsombor. El mai spune că, în următoarele două luni toată lumea ar trebui să aibă un rezultat.
„S-au mișcat foarte bine, mai ales Agenția de Dezvoltare Regională, Ministerul Energiei, Ministerul Agriculturii, Autoritatea de Management a Tranziției Juste… Chiar s-au mișcat bine și sunt în grafic”, mai completează el.
Ce programe de finanțare nu merg prea bine
Deși programele de finanțare cu fonduri europene nerambursabile merg bine, în marea lor majoritate, există și programe care nu merg al fel de bine, spune directorul Goodwill Consulting. Și aici, el nu se sfiește să tragă un semnal de alarmă.
Un exemplu în acest sens este programul de digitalizare, unde proiectele au fost depuse din 2022-2023, prin PNRR. „Acolo evaluarea a durat doi ani, timp în care, mulți antreprenori și-au făcut singuri investițiile, alții și-au schimbat încadrarea întreprinderii, s-au schimbat prețurile foarte mult, s-a schimbat tehnologia…
Și, astfel, antreprenorii care au depus atunci, au ajuns acum în situația în care, acum, chiar dacă ei câștigă, au dificultăți în implementare pentru că, efectiv, nu mai găsesc acum tehnologia care, atunci, era cea mai avansată”, a explicat Zsombor.
Acum, și pe acest program lucrurile par a fi intrat într-un normal, dar a fost o perioadă lungă de blocaj, ceea ce a afectat antreprenorii care au depus proiecte pentru acest program.
Ce recomandări sunt pentru antreprenorii care doresc să obțină finanțare nerambursabilă
Cel mai important pas pentru obținerea sigură a finanțării este, în opinia specialistului, pregătirea din timp a proiectelor. „Pregătirea din timp ne scutește de erori, ne scutește de stres, ne scutește de eșecuri majore”, explică directorul companiei.
„De exemplu, nu primim un document de la Mediu în timp util, și toată munca pe care a depus-o o echipă întreagă, se duce pe apa sâmbetei pentru că nu ne încadrăm în termen. Pregătirea din timp rezolvă 70-80% din aceste probleme”, completează el.
Bűkfeyes Rakossy Zsombor recomandă antreprenorilor să aibă în continuare curajul să acceseze aceste fonduri nerambursabile, chiar dacă situația politico-economică a României îndeamnă la expectativă. „Problema este că fondurile europene nu așteaptă după antreprenori. Antreprenorii așteaptă după fondurile europene. Iar, dacă nu acționează în momentul în care trebuie să acționeze, trece șansa pentru ei”, spune Zsombor.
„Cei care au încredere, care aplică și care-și asumă timpul și energia investită, la final s-ar putea să iasă câștigători din toată piața”, mai adaugă el. Aceștia, crede el, se vor poziționa mult mai bine pe piață, comparativ cu concurența.
Ca noutăți ale Grupului Goodwill Consulting sunt consultanța nu doar pentru panouri fotovoltaice ci și pentru soluții de stocare a energiei, alături de consultanța oferită pentru soluții de afaceri cu ajutorul inteligenței artificiale, care a cunoscut un adevărat boom în ultimii doi ani. „Era firesc să venim și să oferim o soluție și la această nevoie. Piața o cere”, spune Zsombor.
Planurile de viitor ale Goodwill Consulting
Goodwill Consulting, la momentul de față, a depășit 800 de milioane de euro finanțare nerambursabilă atrasă, la peste 3.500 de proiecte scrise și implementate, sau în curs de implementare. Astfel, pentru viitorul imediat, compania își propune să atingă pragul de 1 miliard de euro, finanțare nerambursabilă atrasă.
Și-au propus, de asemenea, să ducă la bun sfârșit toate proiectele pe care le au în implementare și, totodată, să depună toată proiectele care vor veni, în număr mare, în următoarele luni, cum ar fi cele pentru IMM-uri în Prahova dar nu numai.
„Ne dorim să treacă vara și să facem față și la implementările numeroase, dar și la numărul mare de proiecte ce urmează să le depunem. După aceea, ne vom pregăti pentru perioada următoare, și vom seta obiectivele și în funcție de ce se întâmplă până atunci”, a declarat Bűkfeyes Rakossy Zsombor.
Evenimentul de miercuri, 25 iunie 2025, de la Ploiești, Conferința „Oportunități de finanțare nerambursabilă & digitalizare pentru dezvoltarea IMM-urilor”, a fost organizat de Goodwill Consulting, în parteneriat cu Network One Distribution (NOD) și BRD Groupe Société Générale – companii care susțin activ digitalizarea, modernizarea și finanțarea inteligentă a mediului de afaceri românesc.
(P)