- Publicitate -

Cum arată stațiile încălzite din Brazi, modelul din Dubai

Locuitorii comunei Brazi, în special navetiștii, beneficiază de singurele stații de transport în comun încălzite din Prahova. Acestea seamănă izbitor cu un model popular din Dubai. FOTO la finalul textului.

Comuna Brazi este una dintre cele mai bogate din județ, principala sursă de venituri fiind impozitele generate de activitatea rafinăriei Petrobrazi aparținând OMV Petrom. Începând din 2018, toate cele 13 stații de pe raza comunei au fost modernizate. Vorbim de un model aproape identic cu unul din Dubai, care a costat aproximativ 8000 de euro. Acesta beneficiază de uși automate, iluminat LED și sistem de climatizare.

- Publicitate -

Astfel, în această perioadă, cu ninsori abundente și temperaturi geroase, mai ales în timpul nopții, navetiștii din Brazi așteaptă autobuzele și microbuzele transportatorilor la căldură.

De altfel, unul dintre localnici a postat imagini cu o astfel de stație, care au devenit virale:

- Publicitate -

Contactat de Observatorul Prahovean, primarul comunei, Radu Leonaș, a explicat de ce stațiile sunt funcționale și curate chiar și după cinci ani de la montarea lor.

”Fiecare dintre stații este monitorizată video, așa cum reiese și din afișele puse de noi. În timp, oamenii au înțeles că trebuie să păstreze curățenia și să nu le vandalizeze” ne-a declarat primarul comunei.

Întrebat dacă au existat totuși incidente, Radu Leonaș a povestit două dintre acestea:

”Unii tineri au îndesat cu piciorul o cutie de pizza într-un coș, pe care l-au rupt. Au fost chemați, au văzut imaginile și au plătit paguba de 300 de lei. Alte persoane au plătit o sumă și mai mare după ce au distrus ușa acționată electric și au făcut mizerie în stație”.

Potrivit autorităților locale, stațiile moderne sunt funcționale în funcție de programul de transport persoane. Ele se închid la miezul nopții și se redeschid la ora 5 dimineața.

- Publicitate -

În sezonul estival, în aceleași stații, navetiștii beneficiază de aer condiționat.

Așa arată o stație din Brazi

Modelul este identic cu cel din Dubai

Citește și:

Ai un pont?
Scrie-ne pe WhatsApp la 0785075112.

Trimite pe WhatsApp

Cum ți se pare subiectul?

- Publicitate -
- Publicitate -

Sondaj Observatorul Prahovean

Provocarea Observatorul Prahovean

Voxpublica

Cine-i face dreptate lui Paul, tânărul ucis pe trecerea de pietoni din Câmpina?

În 2022, Paul Dragomir, un adolescent din Câmpina, era...

Tu primești pensie specială, ca să îți faci meseria pentru care ai oricum salariu?

Halucinanta plângere penală formulată de CSM împotriva vicepremierului Oana...

Ce cap de lup dacic i-a dat în gură Dragnea lui Grindeanu

Astăzi, mare congres mare la PSD. Candidat unic la...
- Publicitate -
- Publicitate -

Știri noi

- Publicitate -
- Publicitate -
- Publicitate -