- Publicitate -

Primarul din Slănic a dat în judecată instituția pe care o conduce pentru ”drepturi bănești”

Data:

Distribuie articolul:

Primarul orașului Slănic, Costea Daneluș, a dat în judecată instituția pe care o conduce.

- Publicitate -

Procesul se află pe rolul Tribunalul Prahova, secția Contencios Administrativ și Fiscal.

Primarul dinSlănic a intentat proces Primăriei Slănic în luna octombrie a anului trecut, iar următorul termen a fost fixat pe 12 aparilie.

Informația a fost publicată în premieră de Info Slănic, care precizează că Primăria este reprezentată în acest proces de același cabinet de avocatură folosit de primarul în funcție în procesele intentate unor locuitori care l-au criticat.

- Publicitate -

Contactat de Observatorul Prahovean, primarul Costea Daneluș a declarat:

”Am apelat la instanță pentru recuperarea unor drepturi bănești pentru că salariul din anii anteriori a fost înghețat. Este dreptul meu de cetățean. Dacă alții fac proteste și greve pentru majorări de salarii, noi, primarii, nu putem, decât prin procese”.

Reamintim că salariile primarilor au fost majorate cu 5% începând din 1 ianuarie 2024, după ce au fost înghețate în perioada 2020-2022.

Înainte de această majorare, un primar de oraș cum este Slănicul avea un salariu brut de 13.800 de lei, iar un primar de comună câștiga între 8.400 lei și 12.500 de lei brut (în funcție de numărul de locuitori).

- Publicitate -

Citește și Locuitorii de pe strada Salinei, din Slănic, disperați din cauza surpărilor masive de teren: „Toată munca mea o ia la vale”

Distribuie articolul:

Provocarea Observatorul Prahovean

- Publicitate -

Sondaj Observatul Prahovean

Ai un pont care se poate transforma într-o știre? Trimite pe WhatsApp la 0785 075 112

Vreți să aflați cele mai noi știri din Prahova? Abonați-vă la Google News

Lasă comentariul tău. Click AICI

Comentariul tău
Numele tău

Exclusiv

Procter&Gamble participă la Bursa Angajatorilor. Dezvoltă-te profesional și personal împreună cu P&G în fabricile din Urlați

Lista posturilor disponibile la Procter&Gamble de la târgul de joburi din Ploiești

Casa verde 2024. Dacă o casă are doi proprietari, ce documente trebuie depuse?

Este nevoie ca la înscriere să fie încărcate în aplicația programului doar documentele unuia dintre proprietari sau ale ambilor?  

Cum a ratat Ploieștiul ocazia de a avea un transport public modern

De ce nu are și Ploieștiul un transport public urban modern, așa cum au reușit administrațiile din Brașov, Târgoviște sau Buzău în ultimii ani?

Sunteți de acord cu dublarea tarifului la gigacalorie propusă de Polițeanu? Sondaj

Observatorul Prahovean vă invită să participați la un nou sondaj de opinie pe tema majorării tarifului la gigacalorie în Ploiești

Clădirile vechi ale Ploieștiului. Blocul „Toboc”, construit după planurile arhitectului Toma T. Socolescu – Galerie FOTO

Finalizat în 1924, după planurile arhitectului Toma T. Socolescu, imobilul a fost ridicat de tipograful Dumitru Dumitrescu zis Toboc.

Abonează-te la newsletter

- Publicitate -

Știri noi

Reacția premierului României după ce Iranul a atacat Israelul cu sute de rachete

Marcel Ciolacu: R:omânia are apartenență la NATO”

Elena Udrea rămâne încarcerată la Penitenciarul de Femei de la Târgșor

Cei cinci judecători din complet au anunțat că amână pronunţarea până în 12 noiembrie 2024

Iranul a atacat, la această oră, cu sute de rachete Israel

Iranul a lansat mai multe rachete balistice în direcția...

Andreea Bășcău, ploieșteanca ce a primit Gold Award la o competiție cu peste 30.000 de participanți

Adolescentei i-a fost înmânat Gold Award la cea mai veche competiție internațională de scriere, „The Queen's Commonwealth Essay Competition”

Bărbatul care a murit în accidentul de la Filipeștii de Târg avea permisul de conducere anulat

Bărbatul care a decedat conducea cu permisul anulat și numerele provizorii expirate
- Publicitate -
- Publicitate -

Informații utile

Medicul Alin Scarlat: Relația dintre credință și longevitate

Observatorul Prahovean publică o serie de articole, extrase din...
- Publicitate -

Emisiuni
Observatorul Prahovean

Povestea evenimentului de la Ploiești care a adunat tineri din peste 40 de țări [VIDEO]

Ploiești: Inima culturală a tineretului la Modelul UNESCO România și la Bootcamp-ul Internațional „F(u)tu(re) Proof”, evenimente organizate de MasterPeace România
- Publicitate -

ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Reacția premierului României după ce Iranul a atacat Israelul cu sute de rachete

Marcel Ciolacu: R:omânia are apartenență la NATO”

Elena Udrea rămâne încarcerată la Penitenciarul de Femei de la Târgșor

Cei cinci judecători din complet au anunțat că amână pronunţarea până în 12 noiembrie 2024

Iranul a atacat, la această oră, cu sute de rachete Israel

Iranul a lansat mai multe rachete balistice în direcția...

Andreea Bășcău, ploieșteanca ce a primit Gold Award la o competiție cu peste 30.000 de participanți

Adolescentei i-a fost înmânat Gold Award la cea mai veche competiție internațională de scriere, „The Queen's Commonwealth Essay Competition”
- Publicitate -