În timp ce alte orașe, precum Craiova, Sibiu sau Brașov au transformat târgurile de Crăciun și iluminatul festiv în atracții turistice, Primăria Ploiești a ratat sezonul sărbătorilor de iarnă.
Astfel, lucrările de amenajare a Târgului de Crăciun abia au început (detalii aici: Când se deschide Târgul de Crăciun de la Ploiești și unde va fi amenajat ), iar iluminatul festiv rămâne un subiect tabuu pentru conducerea Primăriei Ploiești.
În acest context, un ploieștean s-a costumat în Grinch, personajul fictiv care a furat Crăciunul, și a început să se plimbe prin Ploiești.
Un cititor l-a surprins în trafic și ne-a trimis imaginile, iar Observatorul Prahovean l-a contactat pe autorul acestei inițiative inedite.
Citește și Dezamăgiți de lipsa decorațiunilor și iluminatului festiv de Sărbători, ploieștenii rezolvă problema cum pot, pe cont propriu
Sub protecția anonimatului, acesta ne-a declarat: ”Era prea pustiu Ploieștiul și am zis să aduc o pată de culoare prin Grinch”.
UPDATE Ploieșteanul care s-a costumat în Grinch și care se plimbă prin oraș pentru a ironiza lipsa iluminatului festiv din oraș își continuă „epopeea”. Nu va renunța fiindcă, spune el, „Ploieștiul merita altceva. Mai mult. Mult mai mult.”
Detalii aici:Grinch-ul din Ploiești își continuă „epopeea”, ironizând lipsa iluminatului festiv: „Oamenii râd, dar nu e râsul lor!”
VIDEO
